SCANDALUL Arhivei SIPA ia amploare. `NU am afirmat niciodată că membri ai Comisiei Macovei au sustras documente!`, susține un fost șef al ANP

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 24-03-2018

Actualizat: 24-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Disputa privind Arhiva SIPA (fostul serviciu secret al Ministerului Justiției) este departe de a se încheiat. Miza este dacă s-au sustras sau fotocopiat documente din fondul arhivistic al Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie sau al Serviciului Intern de Protecție și Anticorupție, mai ales în perioada în care ministru al Justiției era Monica Macovei.

Una dintre angajatele fictive din procesul lui Dragnea, acuzații BOMBĂ: ORDINUL dat de liderul PSD

După ce deputatul PSD, Liviu Pleșoianu, a anunțat public că judecătorul Marius Iosif, fost șef al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ar fi declarat în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă SIPA că din arhivă ar fi fost sustrase documente, fostul director al ANP reacționează dur și susține că nu a afirmat niciodată așa ceva și că declarațiile deputatului social-democrat reprezintă doar interpretări și concluzii personale.

“În timpul și în cadrul audierii mele de către Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie în data de 21.03.2018 nu am afirmat că membri ai Comisiei constituite sau desemnate de d-na Monica Macovei, fost Ministru al Justiției, au sustras documente aparținând fondului arhivistic al Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie sau al Serviciului Intern de Protecție și Anticorupție. Declarațiile mele cu această ocazie s-au circumscris exclusiv și întocmai celor consemnate în Raportul nr.130/09.06.2017 (nr. inițial 096/17.04.2008) al Comisiei constituite prin OMJ nr.1348/C din 31.05.2007, pe care l-am semnat. Toate afirmațiile d-lui Liviu Pleșoianu, deputat în Parlamentul României, făcute publice în mass-media în legătură cu conținutul declarațiilor făcute de mine în data de 21.03.2018 în timpul audierii în Comisia parlamentară de anchetă reprezintă interpretări și concluzii ale d-lui Liviu Pleșoianu, pe care nu mi le asum.”, susține judecătorul Marius Iosif, fost director ANP într-o replică pentru STIRIPESURSE.RO

Duminică noaptea se dau ceasurile cu o oră înainte: Ora 03:00 devine ora 04:00 și vom dormi mai puțin

Anterior deputatul Liviu Pleșoianu susținea contrariul:

"Au fost multe audieri astăzi, cea mai importantă, după părerea mea, a fost a domnului Iosif, care a fost preşedintele Comisiei Chiuariu (comisia care s-a ocupat de arhivele SIPA în mandatul de ministru al Justiţiei al lui Tudor Chiuariu - n.r.). Probabil ştiţi, a fost între timp şi desecretizat 'Raportul Chiuariu', domnul Iosif a confirmat şi a dat şi detalii suplimentare. Primul lucru foarte grav este că nu au identificate procese-verbale semnate de membrii celorlalte comisii care au lucrat înaintea domnului Iosif. Cu alte cuvinte, noi nu ştim când a intrat, de exemplu, domnul Dănileţ (judecătorul Cristi Dănileţ - n.r.), cât a stat, ce a făcut şi aşa mai departe, conform 'Raportului Chiuariu'. De asemenea, o informaţie foarte importantă este cea legată de rescrierea hard disk-ului. Comisia condusă de Marius Iosif nu a identificat niciun ordin al ministrului Justiţiei Monica Macovei, prin care se cerea acest lucru, rescrierea hard disk-urilor, pe de altă parte se face afirmaţie în acest raport că există un registru de distrugere şi cred că e foarte important să reuşim să găsim acest registru de distrugere, pentru că acolo e trecut foarte clar cine, când a decis şi ce informaţii să fie şterse de pe hard disk-urile respective din arhiva SIPA. A confirmat că exista, de fapt am văzut şi eu, cu ochii mei, acel xerox celebru şi a confirmat faptul că s-au fotocopiat documente din arhiva SIPA", a precizat Pleşoianu, la Parlament, la finalul şedinţei Comisiei de anchetă privind desfiinţarea arhivei SIPA.

El a adăugat că Marius Iosif a mai dat o informaţie foarte importantă şi anume că la sediul Ministerului Justiţiei mai există o mini-arhivă SIPA şi DGPA, iar membrii comisiei desemnate de Monica Macovei au sustras de acolo documente şi i le-au dat ei. Pleşoianu a susţinut că nu s-a confirmat în niciun fel reîntoarcerea acestor documente în arhivă. 

"Doamna Ingrid Mocanu (fost director în Ministerul Justiţiei - n.r.) ne-a confirmat, cu precizarea că nu a avut acces direct la documente, nu a intrat în arhiva SIPA, că nu a făcut parte din nicio comisie, ne-a confirmat din spusele unor oameni din comisiile anterioare SIPA tot ceea ce am spus mai devreme şi este trecut în raportul oficial. Ne-a mai relatat un eveniment interesant, de pe vremea când lucra la Ministerul Justiţiei, în momentul în care avizase negativ un act normativ şi s-au prezentat mai multe persoane care i-au transmis că e bine să fie totuşi avizat pozitiv, pentru că aşa spun băieţii din servicii care ştiu mai bine ce e bine pentru ţară. Mi se pare foarte importantă informaţia", a precizat Pleşoianu.

Comisia SIPA i-a audiat miercuri pe Marius Iosif, Ingrid Mocanu, Florian Ungur şi Claudiu Secaşiu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri