Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandalul BUBUIE: Prinţul Harry a dat în judecată mai multe tabloide, pentru interceptări telefonice ilegale

perfecte.ro
meghan markle

Prinţul Harry a dat în judecată mai multe tabloide din Marea Britanie, pentru presupuse interceptări telefonice ilegale şi încălcarea vieţii private, la câteva zile după ce a criticat presa pentru că ar fi declanşat o campanie de hărţuire a soţiei sale, ducesa Meghan de Sussex, potrivit The Guardian

"Putem confirma că ducele de Sussex a făcut o reclamaţie", au declarat într-un comunicat reprezentanţii News Group Newspapers, editorul The Sun şi al fostului News of the World.

"Nu vom face alte comentarii pentru moment", se arată în acelaşi comunicat.

Citește și: VIDEO Carnagiu pe o șosea din Ialomița: ZECE MORȚI și ȘAPTE răniți după ce un microbuz a lovit un TIR

 

O sursă de la publisherul Daily Mirror, Reach, a declarat pentru AFP că ştiu că au fost declanşate proceduri juridice în acest sens, dar că ei nu au primit nicio înştiinţare pentru moment.

Agenţia britanică Press Association scrie că o sursă apropiată familiei regale a confirmat faptul că noile acuzaţii "au legătură cu interceptarea ilegală a mesajelor din căsuţa vocală". Informaţia a fost transmisă şi de postul TV Sky News.

Acţiunea judiciară a fost declanşată vineri, la trei zile după ce prinţul Harry, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, a declanşat o acţiune în instanţă, pentru încălcarea vieţii private, împotriva The Mail on Sunday, după ce tabloidul a publicat o scrisoare a ducesei Meghan adresată tatălui ei.

Anunţul a fost însoţit şi de un discurs critic la adresa tabloidelor britanice, un gest neobişnuit din partea unui membru al familiei regale britanice.

În acest discurs, Harry a spus că ducesa este hărţuită de presă la fel cum a fost şi mama sa, prinţesa Diana de Wales, înainte de a muri, în 1997. "Temerea mea cea mai mare este că istoria se repetă", a spus prinţul.

"Din nefericire, soția mea a devenit una dintre recentele victime ale unui tabloid britanic care pornește campanii împotriva unor persoane fără a se gândi la consecințe - o campanie care a escaladat în ultimul an, în timpul sarcinii sale și în timpul creșterii fiului nostru", a declarat prințul Harry printr-un comunicat.

"Am fost un martor tăcut al suferinţei sale prea mult timp", a mai spus prinţul la momentul respectiv.

Potrivit comunicatului, ducesa de Sussex a înaintat deja o plângere împotriva Associated Newspapers, compania mamă a publicației Mail on Sunday, din cauza folosirii în mod eronat a unor informații private și încălcării unei legi privind protecția datelor.

"Conținutul unei scrisori private a fost publicat în mod ilegal și cu intenția de a manipula cititorii", a adăugat prințul Harry.

Aceasta nu este pentru prima dată când Harry a criticat modul în care presa britanică scrie despre Meghan.

Atunci când relația lor a fost făcută publică, în noiembrie 2016, Harry a transmis un comunicat redactat în termeni foarte duri la adresa presei care a scris despre faptul că iubita sa este metisă.

La momentul respectiv, un purtător de cuvânt al lui Harry, Jason Knauf, a spus că Markle a fost subiectul unui "val de abuzuri și hărțuiri". "Prințul Harry este îngrijorat pentru securitatea domnișoarei Markle și foarte dezamăgit că nu a putut să o protejeze", a mai spus atunci Knauf.

În 2006, defunctul tabloid britanic News of the World a publicat articole despre prinţul William după ce a interceptat căsuţele vocale ale unor consilieri ai acestuia. Scandalul interceptărilor telefonice ilegale a revenit în atenţia publică în 2011, când s-a descoperit că au fost vizaţi nu numai membri ai familiei regale, ci şi vedete şi victime ale unor criminali. Scandalul a dus la închiderea News of the World, tabloidul de duminică cel mai citit în Marea Britanie la acel moment, dar şi la anchete la nivel înalt care au zguduit regatul mai mulţi ani.

Prinţul Harry, în vârstă de 35 de ani, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 38 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai 2018, după o relație de doi ani. Archie Harrison Mountbatten-Windsor, primul lor copil, s-a născut pe 6 mai. Cel de-al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este al șaptelea în ordinea succesiunii la tron.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.