DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Scandalul care CUTREMURĂ Biserica chiar în ziua de Paște

biserica

Un scandal de proporții a izbucnit în sânul Bisericii chiar în ziua de Paște. Înalt Prea Sfinţitul Corneliu Bârlădeanu, Episcopul Huşilor, a trimis o adresă la toate protopopiatele din judeţul Vaslui, prin care obligă preoţii să vândă lumânări trimise de Episcopie.

Preţurile sunt cuprinse între 3 şi 6 lei şi sunt mult mai mari decât în magazinele obişnuite, unde o lumânăre costă doar 0,70 bani. Nu doar lumânările sunt vândute la suprapreț, ci și alte obiecte bisericești.

Protopopiatele au împărţit deja lumânările preoţilor, spre vânzare.

“Nu înţelegem de ce trebuie să vindem aceste candele şi aşa eram împovoraţi cu tot felul de biruri şi taxe. Şi aşa suntem obligaţi să vindem sau să cumpărăm tot felul de obiecte bisericeşti, lumânări la 40 de lei kilogramul, tămâie, vin la preţ de 11 lei pentru o sticlă de 750 ml sau cărţi. Nu mai spun de calendare, pe care trebuie să le vindem cu 15 lei, când acestea sunt doar 6 lei. Acum ne-am mai pomenit şi cu candele, fiecare preot este trecut pe tabel la Protoierie cu numărul de candele pe care le ia pentru vânzare. Toate mănăstirile din judeţ sunt obligate să vândă candele mici, câte trei-cinci cutii de mănăstire, în timp ce candelele mari sunt băgate pe gât preoţilor parohi. Nu mai putem merge în continuare cu această situaţie, dar dacă îndrăznim să spunem ceva, suntem daţi afară din Biserică”, a declarat stareţul unei mănăstiri din judeţul Vaslui, sub protecţia anonimatului, informează Mediafax.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.