Jandarmeria Română a intrat sub presiune după scandalul legat de amenda aplicată lui Marian Rădună, organizatorul marșului de comemorare a zece ani de la tragedia din Clubul Colectiv. Rădună a fost sancționat cu 3.000 de lei pe motiv că evenimentul ar fi depășit ora prevăzută în autorizație, însă decizia agentului a stârnit un val de indignare publică. Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a declarat că nu ar fi aplicat amenda dacă s-ar fi aflat în locul subordonatului.
Militaru a explicat că uneori este greu de comunicat „într-un limbaj rece și procedural” atunci când situația are o încărcătură emoțională puternică.
„Vă pot spune încă de la început că uneori este extrem de dificil să explici instituțional, într-un limbaj rece și procedural, atunci când contextul este unul atât de profund, uman și sensibil”, a declarat acesta.
El a subliniat că instituția își dorește ca acțiunile sale să reflecte nu doar aplicarea legii, ci și empatia față de cetățeni.
Verificări urgente la nivelul Jandarmeriei
Purtătorul de cuvânt a confirmat că Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a dispus verificări imediate asupra modului în care s-a aplicat sancțiunea.
Militaru a precizat că instituția va analiza dacă „măsura a fost proporțională, justificată și conformă atât literei, cât și spiritului legii”.
El a explicat că, din punct de vedere formal, agentul putea justifica amenda, dar contextul comemorativ trebuia să fie luat în considerare.
„Procesul-verbal a fost întocmit în baza unor prevederi care, formal, pot justifica aplicarea unei sancțiuni contravenționale. Totuși, contextul, vorbim de un marș de comemorare a victimelor din Clubul Colectiv, are o încărcătură emoțională profundă care nu trebuia ignorată.”, e explicat Minitaru.
„Nu aș fi dat amenda”
Întrebat direct dacă, aflat în aceeași situație, ar fi aplicat sancțiunea, Militaru a fost categoric: „Nu, eu nu aș fi dat-o, dar nu este important ce aș fi făcut eu.”
El a adăugat că este mai relevant ce a făcut agentul constatator, subliniind că acest caz nu reflectă activitatea generală a Jandarmeriei Române.
„Am avut mii de oameni în stradă, am avut o relaționare empatică, nu au fost incidente. Este important să facem verificări și să explicăm public concluziile.”, a precizat el.
„Legea trebuie respectată, dar are și un spirit”
Militaru a explicat că orice acțiune a Jandarmeriei trebuie să respecte legea „ad litteram”.
„Legea trebuie respectată întotdeauna ad litteram, chiar dacă sună foarte procedural. Dar există noțiunea de spirit al legii, care presupune înțelegerea scopului pentru care norma juridică a fost instituită – menținerea ordinii publice și protejarea drepturilor cetățenilor.”, a punctat Militaru.
„Există empatie, dar și situații izolate”
Oficialul Jandarmeriei a mai spus că instituția va analiza întreaga desfășurare a evenimentului, iar rezultatele verificărilor vor fi făcute publice.
„Vom verifica toată desfășurarea din punct de vedere procedural, pe fond, a acestei sancțiuni contravenționale și vom reveni cu lămuriri în mod transparent.”, a subliniat el.
Militaru a insistat că Jandarmeria înțelege sensibilitatea momentului și a recunoscut că astfel de situații trebuie să ducă la „lecții învățate” pentru viitor.
„Există empatie, dar există și situații izolate. Era un moment profund și de comemorare, care trebuia tratat cu sensibilitate. Nu vrem să ascundem absolut nimic”, a conchis acesta.
Context
Joi seară, Marian Rădună a afișat pe contul său de Facebook, o poză cu procesul-verbal care i-a fost înmânat de jandarmul respectiv, cât și un videoclip cu discuția purtată cu acesta. Mesajul său care însoțește postarea este „Orice faptă bună este răsplătită pe măsură! Astăzi avem 3.000 RON!”.
 SURSA FOTO: Marian Rădună
SURSA FOTO: Marian Rădună
Aproximativ 200 de persoane au participat, joi seară, la marșul de comemorare a 10 ani de la tragedia din Clubul Colectiv.































Comentează