Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SCANDALUL continuă: PNL Timiș explică de ce l-a EXECUTAT pe primarul de Lugoj

PNL siglă

PNL Timiş a explicat, într-un comunicat de presă, că a fost luată decizia dizolvării Biroului Politic al PNL Lugoj deoarece hotărârea acestuia de a nu organiza alegerile interne aici ar fi pus în pericol prezenţa cu delegaţi a judeţului Timiş la Congresul partidului din data de 25 septembrie.

”BPJ interimar al PNL Timiş a decis, în cadrul şedinţei din această seară, organizarea şedinţei Comitetului de Coordonare Local al PNL Lugoj, în data de 3 august 2021. Decizia a fost luată ca urmare a neorganizării acestei adunări generale de alegeri de către BPL PNL Lugoj până la această dată. Odată cu adoptarea acestei decizii, BPL PNL Lugoj şi-a încetat activitatea, de organizarea alegerilor de la Lugoj urmând să se ocupe Secretariatul General al PNL Timiş. Decizia de a nu organiza alegerile la Lugoj de către fostul birou de conducere al organizaţiei din Lugoj pune în pericol prezenţa cu delegaţi a Timişului la congresul PNL din 25 septembrie, fapt de neacceptat pentru organizaţia judeţeană. Până acum, au avut loc şedinţe de alegeri în 91 din totalul de 99 de organizaţii PNL din judeţul Timiş”, a transmis PNL Timiş.

 

Miercuri seara, Claudiu Buciu, primarul municipiului Lugoj şi preşedinte al PNL Lugoj, a aunţat că a fost demis din funcţia politică de conducerea PNL Timiş.

 

"Am fost demis. Astăzi, Nica (Alin Nica - preşedintele interimar al PNL Timiş) şi Groza (Dănuţ Groza - secretar general al PNL Timiş) au dizolvat biroul politic al PNL Lugoj. Au desfiinţat singurul Birou politic al PNL Lugoj care a reuşit să readucă PNL în fruntea administraţiei lugojene după mai bine de 100 de ani. Le mulţumim colegilor din PNL Lugoj care ne-au ales, în mod democratic. Le mulţumim lugojenilor care ne-au acordat încrederea într-un moment extrem de dificil pentru Lugoj. Nu vă vom dezamăgi! Chiar dacă începutul este mai greu, ştim ce avem de făcut şi ne vom duce la bun sfârşit toate promisiunile făcute", a scris Claudiu Buciu, pe pagina sa de Facebook.

 

El a adăugat că scopul rămâne acela de a face administraţie.

 

"Avem o echipă care îşi doreşte exclusiv asta. PNL Timiş a arătat astăzi că desconsideră în primul rând comunitatea noastră. Faptul că ni s-au retras nişte funcţii politice, în contextul actual, ne onorează. Rămânem dedicaţi administraţiei locale dar şi adevăraţi liberali. Ştim ce valori avem de apărat. Şi le vom apăra lucrând necontenit pentru cei care ne-au acordat încrederea în mod democratic. Timpul a fost întotdeauna de partea politicienilor care au respectat cetăţenii”, a susţinut Claudiu Buciu.

 

Recent, Claudiu Buciu a anunţat că refuză să organizeze alegeri la PNL Lugoj, fiind nemulţumit de numărul de delegaţi selectaţi pentru a participa la conferinţa judeţeană de alegeri a PNL Timiş, care va avea loc în 7 august.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.