DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Scandalul dintre Răzvan Cuc și constructorii autostrăzii Lugoj-Deva BUBUIE în Europa: plângere la Comisia Europeană

razvan cuc

Fernando Lana Hernandez, director Construcții Internaționale, Aldesa Construccion și constructorul spaniol al lotului 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, consideră că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a rupt în mod abuziv contractul cu ei

”În ceea ce privește derularea contractului de construire a lotului 3 al autostrăzii Deva-Lugoj, Fernando Lana Hernandez a prezentat parlamentarilor români rezumatul derulării contractului și demersurile întreprinse pentru a se face dreptate.

Am apelat atât la instanțele din Spania, cât și din România, dar am supus acest caz de abuz și discriminare a companiilor străine și în atenția Comisiei Europene.

Principalele probleme, aduse în discuția Comisiei parlamentare s-au referit atât la sumele restante pe care CNAIR le are de plătit către Asociere, cât și la acțiunile amenințătoare și intimidante ale CNAIR, culminate cu rezilierea contractului, după finalizarea, în proporție de 99%, a lucrărilor la lotul 3.

În acest moment, CNAIR mai are de efectuat plăți restante de aproximativ 99 de milioane de lei, incluzând și Contractul pentru devierea Holdea, parte din aceste lucrări fiind executate încă din 2016.

Pentru a ne recupera sumele restante de la statul român, am apelat inclusiv la Comisia de Adjudecare a Disputelor, unde am câștigat dreptul de a nu se plăti suma de 43 de milioane de lei. La aceasta se adaugă încă 55 de milioane de lei pentru care se așteaptăm decizia finală.

De asemenea, considerăm abuzivă și contestăm penalitatea de 73 de milioane primită de la CNAIR pentru curățarea șanțurilor.

Nu întelegem cum, într-un stat european, cu drepturi câștigate la Comisia de Adjudecare a Disputelor, statul român poate acționa într-o asemenea manieră, ignorând cu bună știință decizii ale unor foruri internaționale de arbitraj.

Acuzăm CNAIR de comportament abuziv pe toată durata derulării contractului, de încercarea de a ne influența și a ne convinge să renunțăm la plângerile formulate. De asemenea, acuzăm și presiunile, întărite de amenințări cu rezilierea contractului, referitoare la prelungirea garanției lucrărilor la 10 ani.

Am primit o serie de scrisori de la CNAIR. Prima scrisoare ne impunea un act adițional pentru prelugirea garanției la 10 ani. Nu s-au consultat cu noi. Ni l-au impus. L-au semnat și ni l-au trimis. Apoi, am primit o scrisoare care conținea o factură de penalități de 73 de milioane pentru curățarea șanțurilor. Pentru aceasta sumă avem deja o decizie a CAD care stabilește că nu este corectă și nu trebuie aplicată. Am primit și a treia scrisoare, în care statul român pune în discuție reputația persoanelor implicate în proiect.

După solicitarea CNAIR, din data de 30 august, de executare a garanțiilor, ne-am adresat, în data de 4 septembrie, instanțelor din Spania și România pentru suspendarea executării garanțiilor pentru lotul 3 Deva-Lugoj. Ambele instanţe ne-au dat câştig de cauză şi au oprit executarea garanţiei bancare (ataşăm deciziile celor două instanţe).

În data de 5 septembrie, tribunalul din Spania a decis suspendarea executării garanţiei de bună execuţie, iar băncile spaniole care au contragarantat scrisoarea emisă de BCR au informat-o pe aceasta să nu facă plata către CNAIR. Totodată în data de 6 septembrie la ora 15, la Tribunalul Bucureşti s-a judecat cererea pentru suspendarea executării Garanţiei emise de BCR, o decizie favorabilă a fost transmisă părţilor în jurul orei 17. Cu toate acestea, BCR a procedat vineri 6 septembrie, ora 19:10 la plata sumei totale de 58 de milioane de lei către statul român.

Ne simțim complet neputincioși în fața acestui imens abuz! Au fost depășite absolut toate limitele legale. Rezoluțiile a două instanțe nu sunt respectate! Asta este o realitate care se întâmplă în relația dintre o companie dintr-un stat european cu un alt stat european! Suntem o asociere internațională, cu contracte în toată lumea, însă ceea ce se întâmplă în România, nu are nicio explicație pertinentă. Faptul că lucrările au fost finalizate, aștepţi să faci recepția și ți se reziliază contractul, este un lucru de neînteles.

Reprezentantul CNAIR, Sorin Scarlat, prezent la discuțiile din Comisia parlamentară nu a putut estima un orizont de timp în care s-ar putea da în folosință lotul 3 al autostrăzii Deva-Lugoj, deși ministrul Transporturilor avansase un termen de 10 zile în care CNAIR ar fi trebuit sa finalizeze pretinsele defecțiuni constatate. De asemenea, nici nu a oferit un raspuns ferm la intrebarea ”dacă antreprenorul spaniol ar fi fost de acord să ofere garanție pentru 10 ani, ceea ce era oricum un abuz, se realiza recepția și se dădea în folosință porțiunea de 21 de km, construită de antreprenorul spaniol?”.

Ancheta comisiei parlamentare în ceea ce priveste rezilierea abuzivă a contractului, continuă şi ne bazăm pe integritatea și corectitudinea parlamentarilor români care anchetează acest abuz gratuit și sperăm ca lucrurile să reintre pe făgașul normal, să putem finaliza acest contract, iar investitorii străini să își recapete încrederea în statul român.

După două victorii în instanţă, continuăm demersurile legale împotriva ministrului Răzvan Cuc şi a statului român.”, se arată într-un comunicat de presă al constructorului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.