Într-o postare pe blogul personal, jurnalistul Ion Cristoiu vorbește despre gradul de implicare al Executivului, președinției Camerei Deputaților și Președinției Senatului cu privire la solicitarea CCR privind interceptările și se întreabă cum a fost posibil ca în România trei instituții de stat, printre cele mai importante din țară, să se rătăcească o adresă atît de importantă precum cea a CCR? A fost neglijență sau boicot de tip mafiot?, se întreabă jurnalistul.
În Gândul de marți, 15 martie, Ion Cristoiu redă mai multe documente cu privire la solicitările CCR, decizia instituției în cauză, dar și motivarea deciziei. Acesta atrage atenția cu privire la faptul că li s-a acordat mult prea puțină atenție documentelor în cauză, "Documentul are 25 de pagini, are multe referiri la legi, articole, paragrafe, ceea ce face din lectura lui un efort cumplit pentru o generație de gazetari obișnuită să nu treacă dincolo de textul de pe SMS".
Tot ceea ce se întîmplă în prezent în materie de reglementare a interceptărilor nu poate fi înțeles fără lectura Motivării. De fapt nu a Motivării în întregime, ci doar a primei părți, acolo unde e relatată desfășurarea Ședinței din 16 februarie 2016. Dacă ne gîndim că ședința a fost istorică, merită să aflăm cum s-a desfășurat pînă în cele mai mici amănunte, este de părere Ion Cristoiu.
Jurnalistul redă textul excepției de neconstituționalitate trimis de Tribunalul București la CCR, adresele trimise de CCR la Guvern pentru a afla și punctul de vedere al Guvernului și scoate la înaintare punctele sale de vedere.
"Ar fi fost de așteptat ca Secretariatul să supună premierului punctul de vedere al ministerului Justiției și să-l trimită CCR sub semnătura premierului, ca punct de vedere al Guvernului. Potrivit CCR răspunsul Guvernului n-a ajuns niciodată la CCR. Culmea e, potrivit Motivării de mai jos, că n-au ajuns nici punctele de vedere ale președintelui Senatului și ale președintelui Camerei Deputaților", explică acesta.
Următorul document redat este prima parte a motivării CCR, la finalul căreia jurnalistul sintetizează înscrisele, după cum urmează:
1) "Rechizitoriul a fost întocmit în 2006. În 2006 SRI nu primise dreptul de a efectua supravegherea tehnică în dosarele DIICOT și DNA. Nu-i exclus ca la vremea respectivă să fi fost director Radu Timofte. Așadar, CCR a decis ca neconstituțională implicarea SRI de acum 10 ani!
2) În mai 2015, un Dosar de crimă organizată trimis în instanță în 2006 era abia la Ce fel de justiție e asta care judecă la nivel de decenii?
3) Împotriva excepției e toată lumea convocată să dea un punct de vedere: Tribunalul București, Ministerul Public, Avocatul Poporului. Atenție chiar Avocatul Poporului! CCR nu ține cont de asta.
4) Punctele de vedere ale Guvernului și ale Președinților celor două Camere erau deosebit de importante. Cel al Guvernului – s-a dezvăluit- era împotriva excepției. Guvernul, Președinții celor două Camere au o armată de trîntori care i-au salariu tocmai pentru ca, din punct de vedere birocratic, totul să meargă perfect. Din adresele de mai sus se vede că deși CCR ceruse un răspuns pînă pe 20 iulie 2015, Ministerul Justiției răspunde abia pe 22 iulie 205, deși CCR trimisese adresa pe 25 iunie 2015. Pînă la urmă nici adresa nu ajunge la CCR. Cum e posibil ca în România lui 2015 trei instituții de stat, printre cele mai importante din țară, să rătăcească o adresă atît de importantă precum cea a CCR? A fost neglijență sau boicot de tip mafiot?", închide Ion Cristoiu pe blog.
Citește și: Scandalul interceptărilor: Ce personaj politic a blocat adresa oficială a Guvernului către CCR
Comentează