Scandalul pensiilor speciale continuă - Ministrul Justiției sare în apărarea lui Bolojan: 'Este în faza de propunere' / Urmează discuții la Cotroceni

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 31-07-2025 10:46

Actualizat: 31-07-2025 15:34

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat joi că inițiativa privind reforma pensiilor speciale nu este, în acest moment, un proiect de lege, ci o simplă propunere aflată în faza de consultare. Potrivit acestuia, orice formă finală va trebui să reflecte poziția comună a coaliției de guvernare.

„Nu suntem în prezența unui proiect de lege. Este o propunere de discuție. Mâine suntem invitați la Palatul Cotroceni pentru a purta discuții pe acest aspect. Coaliția deja a comunicat că orice proiect final, proiect - accentuez, trebuie să reflecte voința și opinia coaliției. A face propuneri este în competența prim-ministrului. A făcut aceste propuneri. Suntem invitați la o discuție constructivă și vom face acest lucru”, a spus Marinescu.

Întrebat dacă în forma actuală, propunerea lui Bolojan are șanse să treacă testul constituțional, ministrul Justiției a evitat să se pronunțe, argumentând că proiectul nu este încă definitivat.

„Nu pot să fac acum o evaluare a constituționalității unui proiect care încă nu s-a conturat definitiv. În momentul în care va exista un proiect de lege care va fi discutat cu puterea din stat, care este reprezentată de justiție, care va fi asumat politic, care va întruni niște coordonate de constituționalitate, acesta va fi promovat. Dacă va fi promovat sub forma unei asumări ... aceasta este o decizie politică a coaliției după ce se va contura final”, a declarat ministrul.

Despre punctul de vedere al CSM, care afirma că premierul nu are „abilitarea legală” de a iniţia un asemenea demers, ministrul Justiţiei a spus că magistraţii se refereau la un proiect de lege, adăugând că este în competenţa prim-ministrului să facă o propunere de texte de lege.

„Mai departe, puteţi să discutaţi cu CSM-ul şi dacă vreţi să descifraţi, din punct de vedere juridic, conţinutul acestuia, vă puteţi adresa CSM-ului”, a punctat Marinescu.

Ce spune despre punctul de vedere al CSM


Referitor la criticile CSM, care acuză o afectare a independenței justiției și riscul destabilizării sistemului, ministrul a subliniat importanța dialogului.

„Suntem într-o democraţie şi atunci, într-o democraţie există opinii diferite, există convingeri diferite, nu trebuie să le tratăm cu intransigenţa sau cu iacobinismul unor absolutizări, cu înţelegerea că există dialog, că există dezbatere. Uitaţi, Comisia Europeană a solicitat ca în privinţa oricărei modificări care priveşte statutul magistratului, să existe obligatoriu dialog cu magistraţii. Trebuie să facem acest lucru pentru că suntem o ţară europeană”, a explicat ministrul Justiţiei.

În ceea ce privește calendarul aplicării eventualei reforme, Marinescu a menționat că România trebuie să respecte termenele impuse de jaloanele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ceea ce face necesară o aplicare cât mai rapidă.

Pe tema vârstei de pensionare și a nivelului pensiei – propuneri aflate în discuție –, ministrul a spus că există un acord de principiu în coaliție privind creșterea vârstei la 65 de ani și o recalculare a pensiilor în raport cu venitul net. Marinescu a susținut că este nevoie de o „proporționalitate cât mai apropiată între pensie și indemnizație”, conform jurisprudenței Curții Constituționale.

La insistenţele jurnaliştilor de a spune clar dacă este de acord cu aceste propuneri, Marinescu a răspuns: „Evident că sunt de acord şi suntem de acord cu reforma pensiilor de serviciu. Evident că suntem de acord cu vârsta standard de pensionare, întrucât este asumată de către noi. Domnul preşedinte al României v-a spus ieri că în ceea ce priveşte vârsta, procentele, acestea sunt încă supuse discuţiei. Dacă mâine suntem invitaţi la domnul preşedinte şi domnul preşedinte a spus că urmează discuţia asupra tuturor aspectelor, aveţi răspunsul de la domnul preşedinte”

Totuși, întrebat dacă susține concret pragul de 70% din venitul net, ministrul a evitat să se pronunțe ferm.

„Despre această propunere a domnului prim-ministru pe care, am văzut în spaţiul public că se afirma că eu aş fi contrazis-o sau chiar desfinţat-o, ceea ce este un mare neadevăr. Eu am făcut într-o emisiune de televiziune o precizare absolut necesară din perspectiva unui jurist, explicând că e vorba de propuneri, aşa cum scrie pe ele, şi nu de un proiect de lege care trebuia să parcurgă un procedeu de elaborare şi anumite canoane, să zic aşa, procedural. Asta nu înseamnă că nu suntem de acord cu aceste propuneri. Păi acolo se regăsesc nişte principii pe care noi le-am expus în mod constant şi le expunem. Adică trebuie să existe o proporţionalitate cât mai apropiată, nu o spun eu, ministrul Justiţiei, o spune Curtea Constituţională a României, proporţionalitate cât mai apropiată între pensie şi respectiv indemnizaţie. Şi acolo aţi văzut că este un procent semnificativ care este propus, repet, propus, cel la 70%”, a explicat Radu Marinescu.

La insistenţele jurnaliştilor, dacă este de acord cu acest procent, Marinescu a răspuns că aceasta este „o temă de discuţie”. „Este un procent rezonabil, serios, care urmează să fie discutat. Dar încă o dată, dialog, propunere înseamnă a invita pe cineva la o discuţie. Cred că ăsta e sensul din dicţionarul limbii române al termenului de propunere. Şi atunci nu putem să venim cu cifre absolute în momentul de faţă, tocmai pentru a nu decredibiliza ideea unui dialog. Se va discuta şi vom vedea care este procentul final”.

Consiliul Superior al Magistraturii a avut o reacție dură marți, acuzând că măsurile anunțate de premierul Bolojan încalcă principiile constituționale și generează discriminări între generațiile de magistrați. Potrivit CSM, discuțiile despre pensiile de serviciu deturnează atenția de la problemele reale ale sistemului.

În replică, președintele României, Nicușor Dan, a cerut menținerea stabilității politice și continuarea dialogului între instituțiile statului. El a spus că ideile lansate până acum sunt parte dintr-un proces de consultare și că o versiune finală a reformei pensiilor speciale trebuie să fie „agregată de toată lumea”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri