Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandalul pensiilor speciale e istorie: Ciucă promite o absorbție de 90% a fondurilor europene

captura Facebook
Nicolae Ciuca

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, la Forumul Economic România-Polonia, unde participă alături de prim-ministrul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki că Polonia a reuşit să treacă prin criza economică din 2008-2009 datorită unei foarte bune şi chibzuite proceduri de absorbţie a banilor europeni, iar România şi-a învăţat lecţia, astfel că există toate premisele să încheiem cu un nivel de absorbţie de peste 90%.

”România şi Polonia au un parteneriat strategic semnat în anul 2009, deci există o consistenţă foarte solidă, pe baze fundamentate, de la cel mai înalt nivel până la nivelul relaţiilor economice, pentru ca împreună să găsim soluţii de colaborare şi de întărire a relaţiilor dintre ţările noastre”, a spus premierul în discurs.

Ciucă spune că România și Polonia fac afaceri avantajoase împreună

Nicolae Ciucă a arătat că ”anul trecut a fost un an benefic pentru comunitatea de afaceri din România şi Polonia”. ”Discutăm de această cifră de aproape 11 miliarde de euro (..) este o creştere cu aproximativ 20% faţă de anul 2021. Din păcate, deficitul de balanţă comercială este în defavoarea României şi aici sunt convins că intervine rolul şi nivelul de ambiţie al oamenilor de afaceri din România, pentru ca împreună să identificăm acele soluţii prin care să echilibrăm această balanţă comercială”, a spus el.

Şeful Executivului a mai spus că Polonia se află pe locul 19 în topul investitorilor şi investitorii români trebuie să găsească acele oportunităţi şi potenţialul prin care amprenta investiţiilor în România să devină mai consistentă. ”Deşi cu toţii suntem afectaţi de ceea ce înseamnă inflaţie, criza economică, criza lanţurilor de aprovizionare, sunt totuşi posibilităţi ca, aşa cum a reuşit anul trecut, şi de aici înainte să menţinem acest echilibru în sectorul economic şi să facem în aşa fel încât să dobândim creltere economică, aşa cum am reuşit şi în 2022”, a mai spus premierul, arătând că sunt linii de finanţare din fonduri europene şi de la buget. Şeful Executivului a mai arătat că Polonia a reuşit să treacă prin criza economică din 2008-2009 datorită unei foarte bune şi chibzuite proceduri de absorbţie a banilor europeni.

”Eu consider că România şi-a învăţat lecţia şi în acest moment ţara noastră, dacă ne uităm la cifrele care vizează nivelul de absorbţie din cadrul financiar 2014-2020, am ajuns la 80%. Suntem pe final şi în decembrie anul acesta încheiem perioada N plus 3, şi aşa cum ne-am asumat la nivelul Guvernului există toate premisele să încheiem cu un nivel de absorbţie de peste 90%. Cel puţin 90%”, a afirmat Ciucă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.