Ancheta privind frauda aflată la originea contaminării a milioane de ouă cu insecticidul fipronil în Europa s-a intensificat joi în Belgia, dar şi în Olanda, unde şefii unei companii aflate în centrul scandalului au fost arestaţi, relatează AFP preluat de agerpres.
În Olanda, doi şefi ai ''întreprinderii care a utilizat probabil produsul în fermele avicole'' au fost arestaţi, potrivit Parchetului, care nu dezvăluie numele persoanelor reţinute. Conform presei olandeze, este vorba despre compania ChickFriend, acuzată şi de fermierii afectaţi.
În Belgia, 11 percheziţii au fost întreprinse ''în toată ţara'', în cadrul anchetei care vizează acum 26 de persoane şi companii suspectate, a precizat Parchetul din Anvers (nord).
Această instituţie precizează că ''aproape 6.000 de litri de produse interzise'' - de fipronil, potrivit presei -, au fost confiscate în iulie de la o societate belgiană. Justiţia nu a precizat societatea, dar ea este identificată ca distribuitor de produse sanitare pentru ferma Poultry-Vision, la originea scandalului cu ChickFriend, potrivit mass-media.
Şeful fermei Poultry-Vision a fost ''audiat'' în iulie, apoi ''eliberat sub condiţii stricte'', precizează Parchetul.
''Parchetul ţine să sublinieze că ia faptele foarte în serios, având în vedere gravitatea, amploarea, caracterul organizat şi contextul lor internaţional'', a indicat Parchetul din Anvers într-un comunicat. ''Adăugarea de produse interzise la produse utilizate în industria alimentară din lăcomie pune în pericol securitatea alimentară şi scade încrederea consumatorului'', a insistat Parchetul.
Aceste operaţiuni intervin în timp ce criza privind ouăle contaminate continuă să preocupe autorităţile sanitare din Europa, chiar dacă riscurile pentru sănătatea consumatorului sunt apriori limitate. În cauză este utilizarea fipronilului - o substanţă antiparazitară strict interzisă în crescătoriile de păsări - de către societăţi de dezinfecţie care intervin în exploataţiile agricole din Olanda, Belgia şi Germania.
De când Belgia i-a alertat pe partenerii săi europeni, pe 20 iulie, zeci de crescătorii de păsări au fost blocate şi milioane de ouă au fost retrase din supermarketuri din opt ţări europene cu titlu preventiv sau pentru că nivelurile lor de contaminare depăşeau pragurile stabilite prin reglementări.
Joi, circa 160 de crescătorii erau încă blocate în Olanda şi 50 în Belgia.
În afară de ţările de origine, cinci ţări au anunţat că le-au fost livrate ouă contaminate. Marea Britanie, care până acum afirma că a fost afectată doar marginal, a anunţat joi că 700.000 de ouă contaminate au fost importate pentru a fi folosite în fabricarea de produse alimentare.
În Luxemburg, distribuitorul Aldi a trebuit să retragă ceea ce rămăsese din două loturi de ouă - din care unul prezenta un conţinut de fipronil ce le făcea improprii consumului de către copiii de vârste mici -, în timp ce reţeaua de distribuţie Cactus a descoperit, la o analiză de rutină, ouă contaminate în oferta sa.
Ca şi în Franţa, sunt de asemenea afectate întreprinderi de prelucrare din Luxemburg.
Miercuri, ministrul belgian al agriculturii, Denis Ducarme, a acuzat Olanda că a tratat cu lejeritate informaţiile referitoare la prezenţa fipronilului în fermele din Belgia, unul dintre cei mai mari exportatori de ouă din lume şi care are aproape 50 de milioane de găini ouătoare pe teritoriul său.
Potrivit lui Ducarme, autorităţile olandeze ar fi primit însă din noiembrie 2016 un semnal în acest sens, dar ele nu l-au luat în seamă, ceea ce Olanda contestă.
Scandalul privind ouăle contaminate cu fipronil: Două arestări, ancheta împotriva fraudei ia amploare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

159
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare
159

12
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
12

1.658
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
1.658

2.244
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.244

85
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
85

2.056
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.056

3.321
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.321

47
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
47

1.536
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.536

3.646
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.646

54
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
54

3.549
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.549

2.405
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.405
















Comentează