Scandalul 'trolilor' de la București are ecou în Europa: se discută despre întărirea contraspionajului în UE

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 30-10-2024

Actualizat: 30-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Psychology Magazine

În faţa creşterii atacurilor ''hibride'', fostul preşedinte finlandez Sauli Niinisto se pronunţă pentru crearea unui serviciu de cooperare în materie de informaţii în interiorul Uniunii Europene, într-un raport transmis miercuri Comisiei Europene, relatează AFP, conform Agerpres.

În acest document dedicat consolidării apărării europene, Sauli Niinisto insistă pe ''creşterea semnificativă a activităţilor răuvoitoare pe teritoriul UE'', a ''activităţilor hibride'' din ce în ce mai ''agresive'', în particular ale Rusiei.

Pentru a face faţă acestui fenomen, fostul şef al statului finlandez cere ''consolidarea graduală a structurilor de informaţii din UE''. Între statele membre, ''trebuie să existe încredere unii în alţii", a subliniat el în faţa presei la Bruxelles.

VEZI SI: Ministrul Digitalizării, reacție la scandalul trolilor din campanie: 'S-au primit niște solicitări / DNSC nu este în subordinea ministerului'

Ca primă etapă, raportul elaborat de Sauli Niinisto sugerează consolidarea structurii europene actuale de analiză a informaţiilor, SIAC, cu personal şi competenţe suplimentare.

Propunerea privind un ''serviciu cu normă întreagă'' de cooperare ar fi pusă pe masa discuţiilor într-o a doua etapă, în legătură cu statele membre pe acest subiect sensibil.

Sauli Niinisto ar dori să fie dezvoltată o adevărată ''cultură a contraspionajului'' în interiorul Uniunii Europene

În raport, el subliniază că ''actori răuvoitori'' pot în prezent să ''exploateze divergenţele'' existente între legislaţiile şi practicile din cele 27 de state membre în materie de contraspionaj.

Niinisto solicită o armonizare a regulilor contra activităţilor clandestine. De exemplu, ar trebui ca un spion ostil al unei ţări străine expulzat dintr-un stat membru să nu poată fi retrimis ulterior într-o altă ţară europeană.

În urmă cu jumătate de an, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a mandatat pe fostul preşedinte finlandez să elaboreze acest raport privind apărarea şi securitatea europene, în special în contextul războiului din Ucraina.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri