Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandalul vizelor pe bani: Anunț de ultimă oră de la DNA

DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpatului STAMEN DUMITRU, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

A mai fost trimisă în judecată, sub control judiciar, inculpata ROHPARVAR MONALISA - EKATERINA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

În zilele de 1 și 2 august 2016, inculpatul Stamen Dumitru i-a pretins unei persoane – martoră în cauză - suma de 25.000 euro, majorată ulterior la 30.000 euro, în schimbul intervențiilor pe care ar fi urmat să le facă, în baza relațiilor despre care a afirmat că le are printr-o persoană ce se află în Liban (pe care nu a indicat-o expres), astfel încât soțul martorei (cetățean sirian) să obțină, de la Ambasada și Consulatul României din Beirut - Liban, viza pentru deplasarea în România. Inculpatul susținea că din totalul sumei pretinse, 15.000 euro vor fi pentru el, iar 15.000 euro pentru persoana din Liban care va facilita emiterea vizei.
La data de 3 august 2016, din suma pretinsă, inculpatul Stamen Dumitru a primit, prin intermediul inculpatei Rohparvar Monalisa-Ekaterina, concubina sa, suma de 15.000 euro, pentru sine, în scopul anterior menționat, ocazie în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Anterior constatării infracțiunii flagrante, în aceeași zi, inculpata Rohparvar Monalisa-Ekaterina, la solicitarea lui Stamen Dumitru, a venit la locuința martorei și, pentru a evita constatarea unei infracțiuni flagrante, cu un dispozitiv special adus de ea, a verificat fiecare bancnotă din suma de 15.000 euro ce urma a fi remisă, pentru a constata dacă acestea erau marcate. Rezultatul verificării efectuate minuțios de Rohparvar Monalisa-Ekaterina a fost negativ, pentru că în cauză nu s-a procedat la marcarea, cu o anumită scriere ori substanță, a bancnotelor folosite pentru constatarea infracțiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, cu propunerea de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.