VIDEO Care este cel mai negru scenariu dacă legea pensiilor speciale va fi din nou respinsă? Avertisment și garanții din partea lui Dragoș Pîslaru

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 02-12-2025 15:26

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook / REPER

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a explicat marți care este „cel mai negru scenariu” în cazul în care legea pensiilor speciale va fi din nou respinsă. Oficialul dă însă asigurări ferme: niciun proiect de infrastructură nu va fi blocat, chiar dacă România ar putea pierde bani europeni.

Întrebat cât ar putea pierde România și ce proiecte riscă să fie înghețate dacă actul normativ pică, Pîslaru a subliniat că Guvernul este încrezător în noua formă a legii.

„Guvernul în acest moment are încredere că pe de o parte am respectat pe conținut prevederile Curții Constituționale față de versiunea anterioară cu supraimpozitare”, a spus ministrul.

El a reamintit că CCR s-a pronunțat anterior doar pe formă, nu pe fond: „Ne așteptăm ca în această formă, în care singura schimbare este prelungirea perioadei de interimat de la 10 ani la 15 ani, să arătăm foarte clar că prerogativele guvernului sunt evidente în zona de salarizare și pensii și buget”.

Ministrul nu anticipează surprize la Curtea Constituțională: „Nu cred că vor mai fi surprize la CCR dacă se va decide cineva să atace din nou proiectul”.

Dragoș Pîslaru admite că tensiunile din societate sunt regretabile, însă afirmă că Guvernul respectă pe deplin puterea judecătorească.

„Personal consider că judecătorii au un rol crucial în societatea românească”, a declarat ministrul. „Discutăm însă de aspecte legate de echitate și de reforme firești așteptate de întreaga populație”, a adăugat acesta.

Câți bani putem pierde? Pîslaru: „Nu există cifră exactă”

În privința eventualelor fonduri pierdute, ministrul afirmă că nici România, nici Comisia Europeană nu pot da cifre certe.

„Așa cum noi nu putem da o cifră exactă, nici ei nu pot da o cifră exactă ce se va întâmpla”, a spus acesta.

Pîslaru a precizat că Guvernul a transmis Comisiei toate dovezile privind progresul reformei, inclusiv stadiul procedurilor din 28 noiembrie, când pașii erau „deja inițiați”.

În următoarele două luni, România va primi scrisoarea de observații din partea CE, iar Guvernul va trimite ulterior răspunsul oficial, care va clarifica stadiul final al reformei.

Ministrul dă asigurări că investițiile nu vor fi puse în pericol, chiar dacă plățile europene ar întârzia: „Nu va exista niciun proiect blocat în lipsa unor plăți”.

„Guvernul își va asuma în mod evident finalizarea tuturor investițiilor pe care acum le are în finalizare. Nu vom mai avea niciun fel de dubii cu privire la lista proiectelor care acum este în derulare”, a promis Pîslaru.

Pîslaru: Nu există vreun scenariu în care România să nu aibă bani să-și plătească proiectele

Pîslaru a subliniat că Executivul își asumă finalizarea tuturor investițiilor în curs, indiferent de eventualele pierderi de fonduri europene.

„Nu va exista niciun proiect blocat în lipsa unor plăți. Guvernul își va asuma finalizarea tuturor investițiilor pe care acum le are în desfășurare. Predictibilitatea este totală”, a spus Pîslaru, care a subliniat că beneficiarii, autorități locale sau companii, nu trebuie să se teamă că proiectele ar putea rămâne fără finanțare.

Întrebat de unde vor fi luați banii necesari pentru suplimentarea bugetelor, ministrul a explicat că toate proiectele finanțate din fonduri europene sau aflate în cofinanțare vor avea prioritate în construcția bugetului pentru anul viitor.

„Dacă, într-un scenariu, s-ar pierde ceva din componenta de grant, ar crește cofinanțarea națională. Procentual, aceasta ar fi singura modificare. Toate proiectele vor fi finanțate până la capăt și vor avea prioritate în fața celor acoperite exclusiv din bugetul național”, a precizat el.

Pîslaru a criticat modul în care au fost gestionate până acum revizuirile și ezitările legate de investiții și a afirmat că Guvernul vrea să corecteze aceste disfuncționalități, garantând stabilitate și claritate pentru proiectele aflate în derulare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri