Un puşcaş marin american a murit, iar alţi cinci au fost daţi dispăruţi joi, în urma unei coliziuni între două avioane militare americane în largul Japoniei, au anunţat autorităţile japoneze şi armata americană, precizând că alt puşcaş marin a fost salvat, relatează AFP.
Aeronavele, care aparţin Corpului Puşcaşilor Marini - un avion de vânătoare de tip F/A-18 cu două persoane la bord şi un avion de realimentare în zbor de tip KC-130 cu cinci persoane la bord - s-au ciocnit în cursul unei operaţiuni de realimentare cu carburant în zbor, potrivit armatei americane.
Citește și: S-a decis! Exemplu pentru Firea, transport public gratuit
Accidentul a avit loc joi, la ora locală 2.00 (miercuri, 19.00, ora României), în cursul ”unui antrenament regulat programat”, a anunţat Corpul Puşcaşilor Marini.
O anchetă se află în curs cu scopul de a stabili circumstanţele, care erau necunoscute în acest stadiu, scrie news.ro.
Citește și: Vești proaste! Prețul spot al kWh atinge recordul anului
Autorităţile japoneze şi armata americană au anunţat iniţial că doi puşcaşi marini dintre cele şapte persoane de la bordul celor două aeronave au fost salvaţi, însă unul dintre ei a murit.
”Unul (dintre cei doi) este în stare bună, iar celălalt a fost declarat mort de către personal medical competent”, a anunţat joi seara Corpul Puşcaşilor Marini.
Citește și: Ministrul Transporturilor, Lucian Șova a făcut anunțul! Ce se va întâmpla cu prețul călătoriei cu metroul
”Armata americană şi avioanele Forţelor de autoapărare japoneze efectuează căutări ale celor care sunt daţi în continuare dispăruţi. Sper ca toţi membrii (echipajelor) să fie salvaţi cât mai curând”, a declarat ministrul japonez al Apărării, Takeshi Iwaya.
Căutările urmează să contnue toată noaptea de joi spre vineri, potrivit agenţiei japoneze de ştiri Kyodo.
Citește și: Comisia Europeană a decis acest lucru iar românii trebuie să aplice .