Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Schimb acid de replici între România și Rusia: totul a plecat de la Dimitrie Cantemir

Ria Novosti
Maria Zaharova

Bucureștiul a răspuns sarcastic Moscovei, după ce purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse a readus în discuție existența limbii moldovenești. Schimbul de replici are loc într-un context marcat de alegerile din Republica Moldova dar și de anunțul Ucrainei potrivit căruia limba oficială a minorității române din această țară este româna și nu moldoveneasca.

Totul a pornit după ce, vineri, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a transmis un mesaj la marcarea a 350 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cantemir, despre care a afirmat că “a adus o mare contribuţie la păstrarea şi întărirea statalităţii moldoveneşti şi identitatea naţională, precum şi la dezvoltarea relaţiilor ruso-moldoveneşti”.

Potrivit oficialei de la Moscova, citată de publicația Caleaeuropeană.ro, “Moldova este o ţară cu o istorie şi o cultură bogată şi străveche, iar formarea limbii moldoveneşti datează de la mijlocul mileniului trecut”. Purtătoarea de cuvânt a insistat că încă din secolul XVI a apărut primul dicţionar, a cărui scriere se baza pe alfabetul chirilic și s-au păstrat monumente literare din secolul al XVII-lea în limba moldovenească.

În replică, purtătorul de cuvânt al diplomației de la București a postat pe rețeaua X:

“Îi reamintim doamnei Zaharova că tocmai Principele Dimitrie Cantemir a scris limpede, chiar într-o carte publicată la Sankt Petersburg, că locuitorii principatelor Valahia şi Moldova vorbesc una şi aceeaşi limbă. Este o dovadă ştiinţifică solidă şi de netăgăduit, de dincolo de secole, că aşa-zisa limbă “moldovenească” nu există. Există doar limba română”.

Moscova îl respectă pe Dimitrie Cantemir

Este de remarcat contextul în care Moscova reia ideea limbii moldovenești - un concept inventat, de altfel, în laboratoarele Kremlinului.Mai întâi, trebuie spus că propaganda rusă are, într-adevăr, o slăbiciune pentru domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir, aliat și prieten al țarului rus Petru I, pe care l-a sprijinit în campania sa împotriva Imperiului Otoman.

Planul Rusiei era să treacă prin Moldova, spre sudul Dunării, dar a fost zădărnicit în urma bătăliei pierdute de la Stănilești, din 1711. În urma înfrângerii, Dimitrie Cantemir s-a refugiat în Rusia.Acest episod al istoriei este instrumentalizat de propaganda Kremlinului, care insistă asupra relațiilor vechi și puternice dintre Moldova și Rusia.

Cu alte cuvinte, moldovenii ar fi un popor separat de românii din Valahia sau Transilvania, cu limbă proprie și – firește – foarte apropiați de ruși.Revenind la declarația Mariei Zaharova, aceasta a venit cu o zi înainte de turul întâi al alegerilor locale din Republica Moldova, și într-un moment în care atât Chișinăul, cât și Kievul așteaptă cu înfrigurare semnalul politic al deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Adică, o desprindere clară de influența Rusiei.Republica Moldova intră într-un ciclu electoral de doi ani, cu alegeri locale, prezidențiale și parlamentare, care ar putea să consolideze opțiunea pro-occidentală a țării.

Chișinăul a înscris de altfel în Constituție limba română ca limbă oficială a țării.În sfârșit, declarația de la Moscova urmează unui moment important al relațiilor dintre București și Kiev. La 18 octombrie, în cadrul primei ședințe comune a celor două guverne, Ucraina a recunoscut oficial că limba minorității române care trăiește pe teritoriul acestei țări este româna. Kievul a pus astfel capăt unei îndelungate perioade de ambiguitate, în care recunoștea, la fel ca și Moscova, existența limbii moldovenești.

Schimbarea de direcție a Ucrainei a venit și odată cu efortul acestei țări de a se alinia la standardele europene – iar Moscova rămâne tot mai izolată pe pozițiile sale pro-moldoveniste, pe măsură ce Kievul și Chișinăul fac pași tot mai deciși spre Europa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.