Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ - Percheziții la sediile RIA Novosti și Russia Today. Ucraina stârnește furia Kremlinului

rusia ucraina

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat marţi că a efectuat percheziţii la birourile a două mass-media ruse, televiziunea Russia Today şi agenţia de presă RIA Novosti, arestând un jurnalist al acestei agenţii, informează Agerpres.

"Percheziţiile continuă la RIA Novosti şi la alte mass-media", a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a SBU, Olena Ghitlianska.

Un jurnalist al agenţiei ruse, cetăţeanul ucrainean Kirill Vîşinski, a fost arestat dimineaţa lângă domiciliul său, pentru "activităţi antiucrainene", a precizat aceasta.

"Forţele de ordine au stabilit" că aceste mass-media "erau folosite de ţara agresoare (Rusia) în războiul său hibrid împotriva Ucrainei", a adăugat Olena Ghitlianska pe pagina sa de Facebook.

Vezi și: Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei, către Consiliul Uniunii Europene: 'Noi decidem cine intră în Polonia și cine nu'

Potrivit SBU, birourile RIA Novosti şi RT se aflau în aceeaşi clădire din centrul Kievului.

În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat drept "absolut revoltătoare şi scandaloase" acţiunile SBU, a cerut "o reacţie severă şi intransigentă" din partea organizaţiilor internaţionale şi a avertizat cu viitoare "măsuri de reciprocitate".

Biroul RIA Novosti din Ucraina numără în jur de 15 jurnalişti, dintre care o parte sunt însărcinaţi să transmită informaţii către sediul agenţiei la Moscova, iar alţii, conduşi de Vîşinki, se ocupă de site-ul rian.com.ua, destinat audienţei ucrainene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.