Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Schimbare în cazul lui Carles Puigdemont: decizie RADICALĂ a partidului pe care îl conduce

bloomberg.com
Carles Puigdemont

Liderul catalan destituit Carles Puigdemont, urmărit de justiţia din Spania și care s-a predat autorităților belgiene, va fi cap de listă al partidului său, la alegerile regionale anticipate care ar urma să aibă loc în Catalonia la 21 decembrie, a anunţat formaţiunea sa, Partidul Democrat European Catalan (PDeCat), informează duminică AFP.

Citește și: Avocata lui Dragnea face un anunț CRUCIAL: liderul PSD scapă de dosarul din Brazilia

Citește și: Decizie controversată a ministrului de Interne: Cum vrea Carmen Dan să schimbe examenul de admitere la Poliţie


"Vrem ca preşedintele Puigdemont să fie cel care să conducă valul mareei electorale pe care o vom realiza în 21" decembrie, a declarat purtătoarea de cuvânt a PDeCat şi coordonatoare generală, Marta Pascal, la încheierea unei reuniuni a acestui partid separatist catalan. În Consiliul Naţional de duminică, PDeCat a propus ca Puigdemont să se afle în fruntea listei unitare care ar urma să includă toate partidele separatiste şi foştii miniştri demişi de guvernul de la Madrid şi aflaţi acum în închisoare. 

"Cei privaţi de libertate să poată face parte din listele noastre", a declarat Marta Pascal, citată de cotidianul spaniol La Vanguardia, publicat la Barcelona. "Pariul nostru este o listă unitară amplă care să includă toate sensibilităţile. A venit momentul politicii", a adăugat Pascal, care a menţionat că PDeCat nu va impune condiţii potenţialilor parteneri. 

Cu toate acestea, posibilitatea alcătuirii unei liste unitare pare să se fi risipit în ultimele zile, comentează La Vanguardia, menţionând că ERC (stânga republicană), celălalt mare partener din coaliţia Junts pel Si, au condiţionat participarea la o listă unitară de obţinerea unui rol mai relevant şi de includerea altor curente precum Candidatura Unităţii Populare (CUP, de extrema stângă) sau Podem Catalunya (aliatul din Catalonia al partidului spaniol de stânga Podemos). 

Însă CUP urmează să decidă dacă participă la scrutinul din 21 decembrie pe liste separate pentru a intra apoi în orice fel de coaliţie, iar Podem se află în plină luptă internă, liderul său din Catalonia, Albano-Dante Fachín, riscând să fie înlăturat de la conducere. Prin urmare, mai multe aspecte fac ca pentru moment propunerea unei liste unice a partidelor catalane proindependenţă să nu fie viabilă, notează La Vanguardia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.