Schimbări geopolitice pe plan mondial: Polonia ar putea intra în G20, totul cu sprijinul lui Trump (CNN)

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 27-11-2025 15:35

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Administrația Donald Trump nu va invita Africa de Sud să participe la evenimentele G20 organizate în Statele Unite anul viitor și va opri "imediat" plățile către țara africană, a anunțati președintele Donald Trump. În schimb o țară est europeană - Polonia - ar putea să fie primită în acest club select, o performanță majoră pentru Varșovia din mai multe puncte de vedere.

"La indicațiile mele, Africa de Sud NU va primi o invitație la G20 din 2026, care va avea loc anul viitor în Marele Oraș Miami, Florida", a declarat Trump într-o postare pe rețelele sociale. "Africa de Sud a demonstrat lumii că nu este o țară demnă de apartenență nicăieri și vom opri toate plățile și subvențiile către ei, cu efect imediat."

Excluderea Africii de Sud din întâlnirile celor mai importante economii ale lumii este un pas fără precedent și ar marca prima dată când o țară este exclusă complet din acestea în cei peste 20 de ani de istorie.

Președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, a răspuns miercuri la ceea ce a numit "declarația regretabilă" a lui Trump.

"Africa de Sud este o țară suverană, constituțională, democratică și nu apreciază insultele venite din partea altei țări despre valoarea sa în participarea la platforme globale", a declarat președinția sud-africană într-un comunicat la X.

Trump a suspendat ajutorul acordat Africii de Sud în februarie, acuzând discriminare împotriva fermierilor albi. Nu este clar ce alte "plăți și subvenții" vor fi oplite.

SUA au boicotat întâlnirea din 2025 din Africa de Sud, pe fondul acuzațiilor nefondate că guvernul de acolo comite genocid împotriva sud-africanilor albi.

Și așa apare Polonia...

Administrația intenționează să invite Polonia să participe la un nivel ridicat la adunările din 2026, a declarat o sursă pentru CNN.

Purtătorul de cuvânt al președinției sud-africane, Vincent Magwenya, a declarat pentru CNN miercuri mai devreme că "au auzit speculații similare", dar "până când vom primi o comunicare oficială, vom lua totul ca pe o simplă speculație."

Polonia, al cărei președinte are o relație bună cu președintele american Donald Trump, caută activ aderarea la G20.

Karol Nawrocki a spus după ce a avut o întâlnire cu Trump în septembrie că acesta l-a invitat să participe la summitul G20 din 2026. Acest summit va avea loc la stațiunea de golf a președintelui SUA din Doral, Florida, în decembrie 2026.

"E chiar lângă aeroport. Este cea mai bună locație. E frumos", a spus Trump în septembrie.

Argumentele Varșoviei

Ministrul de finanțe al Poloniei a declarat luna trecută postului de radio polonez RMF FM că, "având în vedere că am avut treizeci și cinci de ani de creștere economică neîntreruptă și suntem a douăzecea cea mai mare economie din lume, înaintea, printre alții, a Elveției, aspirațiile noastre de a intra în G20 sunt pe deplin justificate."

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri