Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Schimbări majore la programul Start-up Nation: reguli noi pentru micii anteprenori

start-up.ro
start up nation program

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a publicat, luni, pe site-ul propriu, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea programului Start-Up Nation, în vederea demarării ediţiei din acest an.

Citește și: Liviu Dragnea se așteaptă să fie condamnat la închisoare cu executare: Nu mai am nicio așteptare!

Spre deosebire de ediţia de anul trecut, în acest an antreprenorii pot solicita şi primi un avans de cel mult 30% din valoarea proiectului, informează Antena 3

Alte modificări se referă la criteriile de selecţie a proiectelor câştigătoare. Astfel, nu vor mai beneficia de punctaj suplimentar firmele din sectorul IT, ca până acum, ci doar cele din sectorul producţiei (30 de puncte), servicii (30 de puncte), industrii creative (20) şi comerţ şi alte activităţi (10). 

De asemenea, apare un nou criteriu, respectiv densitatea IMM-urilor din judeţul respectiv. Vor primi 10 puncte suplimentare firmele nou-înfiinţate din judeţele cu mai puţin de 4 firme la 100 de locuitori. 

Pentru un loc de muncă nou creat în plus faţă de cel obligatoriu, se acordă 10 puncte suplimentare, faţă de 20 în forma veche, iar pentru cel puţin un loc de muncă ocupat de persoană defavorizată/absolvent după anul 2012/şomer se acordă 5 puncte suplimentare, faţă de 25 de puncte până acum. 

Dacă echipamente tehnologice şi software-urile necesare desfăşurării activităţii au o pondere mai mare sau egală cu 
50% din valoarea planului de afaceri, antreprenorul primeşte cinci puncte. Anterior, el primea 10 puncte. Totuşi, el primeşte 10 puncte dacă echipamentele înseamnă 60% din cifra de afaceri. 

Pe de altă parte, se elimină criteriul care stabilea caracterul inovativ al investiţiei, respectiv faptul că tehnologiile nu trebuie să fie mai vechi de trei ani, categorie unde candidaţii mai primeau 5 puncte. 

Apare în schimb o condiţie nouă, potrivit căreia niciunul dintre acţionarii sau asociaţii solicitantului nu a avut calitatea de administrator sau asociat unic într-o societate comercială care a fost în declarată în insolvenţă sau faliment, situaţie în care proiectul primeşte 25 de puncte în plus. 

Punctajul maxim care se poate obţine este de 100 de puncte. Punctajul minim pentru accesarea programului este de 50 de puncte. 

Selectarea şi contractarea proiectelor se va face după următorul algoritm: pentru planurile de afaceri cu punctaj mai mare sau egal cu 90 de puncte, selectarea proiectelor se va face după principiul primul venit, primul servit (proiectele vor fi contractate 
în ordinea înregistrării în aplicaţie, cu condiţia să obţină un punctaj mai mare sau egal cu 90 puncte). Contractarea se va realiza în limita bugetului alocat apelului. 

Pentru planurile de afaceri cu punctaj mai mic de 90 de puncte, selectarea proiectelor se va face în ordine descrescătoare a punctajului obţinut. La punctaje egale va prevala: numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create în cadrul programului; 
ponderea valorii echipamentelor tehnologice din valoarea totală a proiectului; numărul de locuri de muncă ocupate de persoane din categoria persoane defavorizate/absolvenţi după anul 2012/şomeri; activitatea pe care accesează programul; data şi ora înscrierii în program. 

Apelul de proiecte se va închide automat la momentul la care valoarea totală a cheltuielilor eligibile solicitate prin proiectele înregistrate va atinge pragul de 150% din bugetul alocat apelului. 

Ministerul de resort nu a anunţat până acum momentul în care se va deschide apelul de proiecte. 

Joi, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan Radu Oprea, a declarat că în ediţia din acest an vor fi anumite schimbări, ca de exemplu un avans fără garanţie şi anumite criterii legate de dezvoltarea unei afaceri în zonele cu număr redus de întreprinderi mici şi mijlocii. 

"Vor fi anumite schimbări. Vom avea avans anul acesta. Este una dintre chestiunile pe care le-am adus ca element de noutate: un avans care va fi fără garanţie. Vom prevedea de asemenea ca salariile să fie în sumă forfetară, pentru că învăţăm din anul trecut. De asemenea, vor fi anumite criterii legate de dezvoltarea în zonele unde numărul de întreprinderi mici şi mijlocii nu este cel apropiat de media europeană. Vrem să redeşteptăm spiritul antreprenorial, pentru că aceasta este esenţa Start-Up Nation, aceea de a îndrăzni şi de a dori să fii antreprenor şi cred că efortul trebuie să fie acolo unde acest număr de IMM-uri, de firme care debutează, de microîntreprinderi este mai mic. Totodată, vor fi şi alte elemente de noutate: producţia, serviciile, care nu erau punctate anul trecut. IT-ul, în schimb, nu va mai fi la fel de bine punctat, pentru că avem foarte multe alte programe care se adresează IT-ştilor şi credem că e bine ca aceste servicii să fie şi ele încurajate anul acesta", a spus ministrul. 

Prin Programul "Start-up Nation - Romania" se poate acorda ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 lei/beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, unui număr maxim anual de 10.000 de beneficiari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.