Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat marţi că este "absolut esenţial" ca Acordul de la Paris privind lupta împotriva schimbărilor climatice să fie pus în aplicare, într-un moment în care Statele Unite urmează să îşi clarifice poziţia, transmite AFP preluat de agerpres.
În primul său discurs consacrat schimbărilor climatice, Antonio Guterres şi-a exprimat părerea că obiectivele stabilite prin acordul încheiat în 2015 trebuie să fie îndeplinite "cu o ambiţie mai mare".
Statele Unite fac parte dintre cele 147 de ţări şi entităţi semnatare ale acestui document istoric care vizează limitarea încălzirii globale la mai puţin de două grade Celsius prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
"Credem că ar fi important pentru Statele Unite să nu părăsească Acordul de la Paris", a răspuns Antonio Guterres la o întrebare după un discurs ţinut la New York University.
Dar, a nuanţat el, "chiar dacă guvernul decide să părăsească Acordul de la Paris, este foarte important pentru societatea americană în ansamblul său - oraşele, statele, companiile - să rămână angajată" în voinţa de a se îndrepta spre o economie curată.
"Trebuie să facem tot posibilul pentru a creşte ambiţiile şi acţiunile noastre până vom reuşi să inversăm curba emisiilor şi să încetinim încălzirea globală", a adăugat el.
Cu prilejul summitului G7 desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele american, Donald Trump, a refuzat să se alăture celorlalte şase mari economii din acest grup pentru a se angaja să pună în aplicare Acordul de la Paris, afirmând că va lua o decizie în cursul acestei săptămâni.
Pe de altă parte, secretarul general al ONU, care a calificat acordul ca "un moment remarcabil în istoria omenirii", a dat asigurări că întreprinderile energetice nu au aşteptat politicile guvernamentale pentru a trece la economia verde.
"Cei care vor eşua să facă pariul privind economia verde vor cunoaşte un viitor gri", a avertizat Antonio Guterres.
Schimbările climatice: Este `absolut esenţial` ca Acordul de la Paris să fie pus în aplicare (ONU)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.437
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
1.437

35
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
35

1.307
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
1.307

36
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
36

44
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
44

4.192
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
4.192

35
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
35

56
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
56

33
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
33

1.788
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.788

6.804
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
6.804

25
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
25

72
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
72
















Comentează