Scoţia a impus o interdicţie cluburilor pentru loviturile cu capul cu o zi înainte şi o zi după meci

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 28-11-2022

Actualizat: 28-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: News.ro

Noile linii directoare ale Federaţiei scoţiene de fotbal (SFA) au fost impuse în urma cercetărilor asupra comoţiei cerebrale şi a impactului pe care îl au antrenamentele pentru jocul de cap asupra creierului. Recomandările impun ca exerciţiile specifice jocului cu capul să se limiteze la o sesiune pe săptămână.

Cluburile trebuie să întocmească un plan şi să monitorizeze activitatea exerciţiilor privind jocul cu capul, pentru a se asigura reducerea acestora.

SFA a introdus noile orientări în şcolile de fotbal începând din 2020, ca urmare a studiului efectuat de Universitatea din Glasgow, conform căruia fotbaliştii prezintă un risc crescut la bolile neurodegenerative.

Cele mai recente linii directoare sunt emise pentru toate cluburile de seniori, inclusiv la nivel profesionist, în urma unor studii ulterioare efectuate de SFA şi Hampden Sports Clinic.

''Este intenţia noastră ca aceste linii directoare să fie adoptate şi implementate cu efect imediat. Publicarea liniilor directoare de azi reprezintă angajamentul nostru continuu faţă de bunăstarea jucătorilor'', a declarat Ian Maxwell, director executiv al SFA.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri