Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scriitorul american Bryan Washington a câştigat ediţia din 2020 a premiului literar Dylan Thomas

scriitor

Scriitorul american Bryan Washington a câştigat ediţia din 2020 a premiului literar Dylan Thomas, atribuit de Universitatea Swansea din Ţara Galilor, potrivit unui articol publicat joi seară pe site-ul BBC.com.

Bryan Washington a fost recompensat pentru o colecţie de nuvele, grupate în volumul "Lot". Celelalte cinci volume nominalizate în acest an au fost "Surge", de Jay Bernard, "Fleche", de Mary Jean Chan, "Inland", de Tea Obreht, "If All the World and Love were Young", de Stephen Sexton, şi "On Earth We're Briefly Gorgeous", de Ocean Vuong, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Video scandalos! Cum a fost provocat ÎPS Teodosie în timpul slujbei

Laureatul din 2020 al premiului Dylan Thomas a început să lucreze la volumul de nuvele "Lot" în anul 2016, cu ambiţia declarată de a realiza o "cartografie" a vieţii sociale din oraşul lui natal, Houston.

Concentrându-se pe trăirile interioare ale locuitorilor din categoriile sociale marginalizate, această colecţie de texte a fost apreciată de criticii de specialitate, care o consideră "dureroasă, corozivă, profundă şi zguduitoare".

Citește și: Guvernul schimbă strategia! Ludovic Orban dezvăluie o schimbare radicală făcută pentru starea de alertă

Premiul Dylan Thomas, care poartă numele scriitorului şi poetului galez Dylan Thomas, este unul dintre cele mai prestigioase trofee literare decernate în Marea Britanie. Premiul este însoţit de un cec în valoare de 30.000 de lire sterline (34.000 de euro) şi recompensează în fiecare an o operă literară publicată în limba engleză de un scriitor care nu a împlinit încă vârsta de 40 de ani.

În 2019, premiul a fost câştigat de jurnalistul şi scriitorul Guy Gunaratne, care a fost recompensat pentru romanul său de debut, intitulat "In Our Mad and Furious City".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.