Marius Aldea, un tânăr din Târgoviște, a scris pe profilul său de Facebook o scrisoare-apel la raţionamentul logic al românilor, care cuprinde trei întrebări adresate celor „care tocmai descoperă cât de frumoasă este România și cât de mare normalitate avem în prezent”.
Cele trei puncte atinse de tânăr în întrebările sale sunt legate de apropierea de SUA, dezvoltarea economiei românești și independența Justiției. Cea de-a treia întrebare este extrem de relevantă în contextul evenimentelor din ultimele săptămâni și a intensificării activității procurorilor anticorupție. Astfel, Marius Aldea se întreabă dacă nu cumva numărul politicienilor anchetați și al condamnărilor date de Justiție este dublu sau triplu în mandatul de premier al lui Victor Ponta, față de guvernarea Boc și perioada în care Monica Macovei a fost ministru al Justiției, de unde s-ar putea trage concluzia că abia după anul 2012 Justiția a devenit cu adevărat independentă. Tânărul este convins că ultimii doi ani și jumătate au adus cu adevărat o schimbare în bine a României.
Textul integral al postării:
„Observ agitatia multora in aceasta perioada, in contextul actualei campanii electorale. Eu ii invit pe toti la un moment de sinceritate si de reflectie. Am pus pe hartie 3 intrebari pentru cei care tocmai descopera cat de frumoasa este Romania si cat de mare normalitate avem in prezent, dar care spun ca, in lumina acestei normalitati, isi descopera revelatii de vot:
1. Cine a facut posibila apropierea actuala de SUA dintre candidatii actuali? Cine a cumparat avioane F16, a accelerat lucrarile la Deveselu, a adus investitori americani in energie si si-a asumat chiar mesaj anti-Rusia cu aceasta ocazie? Macovei sau Iohannis? Sa fim seriosi... Ponta si-a asumat inclusiv laturile din partea celor care striga (platiti din Germania) impotriva gazelor de sist, pentru ca stie ca doar Vestul, SUA, pot ajuta Romania impotriva Rusiei! Macovei si Iohannis doar dau din gura
2. Cine a oprit modelul austeritatii si a relansat economia dupa anii in care ministrii lui Basescu (mai nou, din jurul lui Iohannis) semnau taierile de salarii si pensii? Pe vremea lui Boc, economia era in scadere, acum e in crestere (da, in crestere, oricat de mult incearca diversele trompete sa interpreteze decelerarea ca fiind altceva). Iohannis a laudat taierile de salarii si pensii, ceea ce inseamna ca ar mai putea sa mai faca si ei o data acelasi lucru.
3. Care sunt anii in care au avut loc, in Romania, cele mai multe anchete si condamnari in Justitie? Oare cei in care doamna Macovei era ministru sau ultimii doi? Oare cei in care apropiatii lui Iohannis erau ministri, sau in ultimii doi? Stiu ca sunt multi din PSD afectati de asta, dar la fel sunt din toate partidele. Diferenta majora intre Ponta si restul este ca in vremea lui s-a dat drumul la Justitie, nu inainte. Cei care acum se bucura de aerul mai curat si de mai multa curatenie poate ar fi bine sa se gandeasca la asta... Ponta a avut curaj sa ii lase pe aia din Justitie in pace, si acum vedem efectele (condamnari in politica, in fotbal, in afaceri, peste tot - chiar astept sa faca cineva o numaratoare - pun pariu ca avem de doua trei ori mai multe condamnari acum decat pe vremea lui Boc si a lui Macovei!)
Asadar, daca unii cred ca sunt asa tari candidatii "Dreptei",sa decida daca vor sa revina la perioada in care nu se dadeau condamnari, in care Romania nu era ferm angajata in parteneriatul cu SUA si in care se taiau salarii si pensii. Nu a trecut mult, acum doi ani si jumatate era exact asa!”
Comentează