Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scrisori ale lui Karl Marx vor fi scoase la licitaţie

wikipedia
karl marx

Scrisori ale lui Karl Marx către editorul său francez şi contractul primei ediţii franceze a operei principale, "Capitalul", vor fi scoase la licitaţie, marţi, la Paris, a anunţat casa Ader Nordmann, scrie news.ro.

Într-un comunicat, casa de licitaţii a precizat că vânzarea va cuprinde "un ansamblu de manuscrise provenite de la editorul francez al volumului "Capitalul", de Karl Marx (1818-1883), care cuprinde contractul original al primei ediţii franceze a acestei lucrări fundamentale a marxismului, precum şi 23 de scrisori de mână ale autorului trimise editorului său".

Contractul este estimat între 20.000 şi 25.000 de euro, în timp ce pentru scrisori, estimările urcă de la 2.500 de euro la 30.000 de euro.

Aceste documente au fost păstrate de un urmaş al lui Maurice Lachâtre, editorul francez al lui Karl Marx.

"Scoaterea la vânzare a acestor documente, cunoscute doar de specialişti, a permis realizarea unei descoperiri legate de "Capitalul", potrivit expertului în manuscrise Thierry Bodin, citat de casă: ele demonstrează că Marx, nemulţumit de traducerea propusă de editorul său, a tradus el însuşi primul capitol a cărţii sale.

"Aceste documente precizează rolul jucat de filosof în această ediţie franceză. Se cunoaşte faptul că Marx a contribuit la această traducere, dar nu şi că a scris atât de mult", au estimat comisarii licitaţiei, David Nordmann şi Xavier Dominique.

Citește și: Obiecte care i-au aparținut legendarului Frank Sinatra au fost vândute la o licitație

De altfel, Marx l-a ales pe Maurice Lachâtre pentru că acesta din urmă se angajase să-i publice cartea "într-o formă şi la un preţ care să permită lucrării să ajungă pe micile burse".

Marx este coautor al "Manifestul Partidului Comunist", alături de Friedrich Engels. Potrivit Manifestului, toată istoria omenirii este bazată pe diferenţele de clasă. Guvernul capitalist al Chinei îi prezintă lucrarea ca pilon central al modului său de guvernare.

Însă, Marx rămâne o personalitate controversată în rândul germanilor, dintre care mulţi au trăit sub guvernul comunist al Uniunii Sovietice, inspirat de acest filosof.

Teoriile lui Marx au fost folosite de adepţii lucrărilor sale pentru a pune bazele comunismului, un regim în care clasele sociale şi proprietatea privată dispar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.