Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Dragoş Chitic, este noul preşedinte al Ligii Aleşilor Locali ai PMP Neamţ, scrutinul fiind desfăşurat în prezenţa preşedintelui partidului, Eugen Tomac, potrivit Agerpres.
"PMP s-a născut din nevoia unei formaţiuni de centru-dreapta autentice şi se defineşte astăzi ca un partid modern, inspirat din tradiţia creştin-democrată şi clasic-liberală din Europa. Identitatea, valorile şi obiectivele noastre izvorăsc din gândirea şi experienţa acumulate de Partidul Popular European, depozitarul valorilor fundamentale ale Europei şi principalul realizator al deschiderii Uniunii Europene spre estul Europei după 1990", a declarat, în cadrul întâlnirii, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, preşedintele PMP, Eugen Tomac.
Preşedintele PMP Neamţ, Bogdan Gavrilescu, a afirmat, conform aceluiaşi comunicat, că partidul a început să se organizeze pentru alegerile din 2024.
"Împreună cu colegii din PMP vom fi prezenţi şi activi în permanenţă, pentru a sancţiona toate derapajele pe care le face actuala guvernare naţională şi locală. Partidul a început să se organizeze pentru alegerile din 2024, pentru a rămâne cel puţin a treia forţă politică la nivel naţional şi local", a spus Bogdan Gavrilescu.
PMP Neamţ are trei consilieri judeţeni, între care unul dintre vicepreşedinţii CJ Neamţ, un primar în comuna Gârcina şi 50 de consilieri locali, între care doi viceprimari.
Scrutin la Liga Aleşilor Locali ai PMP, în prezenţa preşedintelui Eugen Tomac
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

149
Patru zodii se bucură de protecție divină, după echinocțiul de primăvară 2026
149

657
Fenomenul care a luat amploare și ingrijorează experții: Promovarea testosteronului și manipularea bărbaților, afacere de succes pentru influenceri
657

296
Horoscopul zilei de 24 martie 2026. Taurii simt nevoia să petreacă timp singuri. Află ce se întâmplă cu zodia ta
296

836
Adevărul incomod despre traficul de persoane: nu sărăcia îl alimentează, ci cererea. Rețelele sociale, teren fertil de recrutare pentru traficanți
836

1.211
Apa pe care o bem zilnic, posibil risc ascuns: Legătura surprinzătoare cu boala Parkinson
1.211

2.815
FOTO Învie un adevărat simbol al Bucureștiului: Primarul Capitalei anunță că intră în reabilitare și revine la viață o clădire unde s-a scris istorie
2.815

639
Mesaj RO-Alert în Tulcea. Autoritățile avertizează: Posibile căderi de obiecte din spaţiul aerian
639

59
VIDEO ÎPS Teodosie a primit vizita a 79 de tineri din diverse eparhii: 'Aici a fost începutul Bisericii noastre și începutul plămădirii neamului românesc'
59

86
VIDEO PS Ambrozie a slujit la biserica din Puțu Greci: A fost oficiată o slujbă de pomenire și pentru Patriarhul Ilia al Georgiei
86

2.520
Mafia 'second-hand', care umplea România de gunoi, oprită la graniță: Guvernul schimbă din temelie regulile
2.520

1.020
Incident tragic în București: Un copil de 5 ani a murit după ce a căzut de la etajul 7
1.020

221
Sinuciderea indusă de un îngrijitor ia amploare: Belgia a înregistrat o creștere a numărului persoanelor care aleg eutanasia
221

129
Accident pe DN 1: Trei victime și trafic complet blocat
129















Comentează