Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sculptură de Brâncuşi, expusă în premieră la Palatul Cesianu-Racoviţă / FOTO-VIDEO

bust patron constantin brancusi

Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille Baldé)”, sculptură realizată de Constantin Brâncuşi în 1905, prezentată de artist la Salonul Societăţii de Arte Frumoase la Grand Palais din Paris în anul 1906, când a fost remarcat de Auguste Rodin, poate fi admirată la Galeriile Artmark, până la 25 februarie, potrivit news.ro.

Cu ocazia Zilei Naţionale Brâncuşi, Galeriile Artmark prezintă, în premieră pentru România, o operă a sculptorului considerată pierdută ori distrusă - în cadrul Expoziţiei „Brâncuşi Exclusiv”.

În 1906 probabil, Brâncuşi a turnat bustul în bronz, expunându-l în atelierul său din Place Dauphine, ca ulterior să îl facă cadou sau să îl vândă celui portretizat, astfel încât bronzul, rămas pentru 120 de ani în colecţia familiei acestuia, să nu fie niciodată expus public – nici în Franţa, nici în vreun alt lot din lume.

Evenimentul de dezvăluire a bronzului a avut loc sâmbătă, la Galeriile Artmark şi a făcut ca Palatul Cesianu-Racoviţă să fie neîncăpător. Zeci de oameni s-au adunat pentru a vedea printre primii lucrarea şi a-i afla povestea. Doina Lemny, doctor în istoria artei şi muzeograf-cercetător specializat în opera marelui sculptor român, şi Horia-Roman Patapievici, scriitor, cercetător în Istoria Ideilor şi preşedintele Artmark, i-au spus povestea.

„Există documentată fotografic o lucrare în ghips patinat, creată în 1905, lucrare cu care Brâncuşi a intrat în expoziţiile, numite salon, din Paris. Ea apare într-un prim catalog Brâncuşi cu denumirea «Portretul lui M.G.», după numele patronului restaurantului unde acesta a lucrat ca spălător de vase. Acest bust probabil a fost lăsat în familie din generaţie în generaţie şi n-au ştiut valoarea autorului. S-a crezut că lucrarea ar fi fost distrusă de Brâncuşi, dar vara trecută a apărut la Paris cu numele «Portretul lui Achille Baldé». Achille Baldé este, însă, numele colegului chelner al lui Brâncuşi şi există şi un portret al său, despre care la fel nu se mai ştie nimic. Nu ne vom mira prea tare dacă într-o zi apare şi acest bust despre care nimeni nu mai ştie nimic. Aşadar s-ar putea să mai avem surpriza să apară şi alte sculpturi pierdute ale lui Brâncuşi”, a declarat Doina Lemny, în cadrul conferinţei care a avut loc la Palatul Cesianu-Racoviţă

Sculptura „Bustul unui patron de restaurant”, care înfăţişează un portret de bărbat, dotat cu o impresionantă mustaţă à la française, a fost recent adjudecată la o licitaţie internaţională din Paris, de un colecţionar român.

content-image

Lucrarea este reprodusă în cele mai importante cataloage Brâncuşi, după o fotografie păstrată la Centrul Pompidou, şi este o „verigă” care face legătura dintre lucrările româneşti de dinainte de epoca pariziană şi ceea ce va urma începând cu anii 1907-1908, şi anume „Rugăciunea” şi „Cuminţenia pământului”, lucrări care deschid drumul celebrelor sale capodopere modernist-abstractizante.

Expoziţia „Brâncuşi Exclusiv” rămâne deschisă la liber publicului până în data de 25 februarie (zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 10.00-20.00). Vizitatorii se pot bucura şi de un cadou-surpriză, realizat în urma unei colaborări deosebite cu Horaţiu Mălăele, cunoscut actor, regizor, scriitor şi caricaturist, care a realizat, de-a lungul timpului, mai multe desene ce-l ilustrează pe sculptor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.