Scumpirea petrolului a adus o creștere a vânzărilor cu 48% grupului petrolier rus Lukoil

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 04-03-2019

Actualizat: 04-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Grupul petrolier rus Lukoil a raportat luni un profit net de 619 miliarde ruble (8,3 miliarde euro), în creştere cu aproape 48% faţă de un profit de 418,8 miliarde ruble înregistrat în anul 2017, în timp ce vânzările au crescut cu 35,4% până la 8.035 miliarde ruble, informează un comunicat de presă al companiei, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Anunţul aşteptat de toată lumea! Pe cine trimite PSD la prezidențiale – Liviu Dragnea, informații explozive

"Creşterea s-a datorat în principal preţurilor mai mari la hidrocarburi, deprecierii rublei, creşterii volumului tranzacţiilor cu petrol precum şi creşterii vânzărilor de gaze", a precizat Lukoil.

Faptul că preţul petrolului a avut un impact major asupra rezultatelor Lukoil este evident în rezultatele pe trimestrul patru 2018, când vânzările companiei au crescut cu doar 11,4% până la 2.043 miliarde ruble, din cauza preţului mai mic la petrol şi produse rafinate.

De asemenea, în 2018 producţia realizată de rafinăriile din grupul Lukoil a crescut cu 0,4%, până la 63,8 milioane tone de produse rafinate, iar creşterea s-a datorat unui grad mai mare de utilizare a rafinăriilor din Perm, Volgograd, Italia şi România. Producţia rafinăriilor din Europa a rămas practic neschimbată la 22,8 milioane de tone. "Producţia mai mare la rafinăriile din România şi Italia a fost contracarată de scăderea volumului producţiei la rafinăria din Burgas ca urmare a unor lucrări de mentenanţă", a precizat grupul rus.

Lukoil este al doilea mare producător de ţiţei din Rusia, cu rezerve dovedite de hidrocarburi care se ridică la aproximativ 1,3% din rezervele globale.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri