DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Se 'adâncește' CRIZA: Indicatorul de incredere macroeconomică, la CEA MAI MICĂ valoare din ultimii patru ani și jumătate

www.agerpres.ro
bani, scădere, indicator

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut în octombrie, față de luna anterioară, pentru a cincea lună consecutiv, la valoarea de 43,4 puncte, cea mai scăzută din aprilie 2013, potrivit unui comunicat al CFA România.

Declinul a fost cauzat de ambele componente ale indicatorului. Astfel, indicatorul condițiilor curente a fost de 59,1 puncte, valoare în scădere cu 4,8 puncte, în timp ce indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 0,6 puncte, până la valoarea de 35,5 puncte (cea mai redusă valoare din octombrie 2012).

Citește și: Liviu Dragnea, făcut 'PRAF' de un primar PSD: 'Să-și dea demisia, că nu se retrage după o carieră fotbalistică'! Liderul PSD, comparat cu Nero

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, 89% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4.6421, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4.6817.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2018/noiembrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 2,75% (valoare mai mare cu 0,39 puncte procentuale față de cea înregistrată în exercițiul anterior).

"Sunt de remarcat anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni) cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), 98%, și respectiv 93% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție. Astfel, rata medie a ROBOR cu scadența de 3 luni anticipată peste 12 luni este 2,63% (valoare în creștere cu 0,69 puncte procentuale față de cea înregistrată în exercițiul anterior)", se mai arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Citește și: Anunț MARE pentru șoferi: Camera Deputaților a votat legea care aduce noi reguli pentru ITP! Modificări MAJORE pentru verificarea mașinilor

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenelor CFA.

Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condițiile curente (referitoare la mediul de afaceri și piața muncii) și anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an, pentru mediul de afaceri, piața muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Citește și: Comisia Europeană dă o nouă LOVITURĂ României. Avertisment de ULTIM MOMENT privind cheltuielile excesive

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflației, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condițiile macroeconomice globale și prețul petrolului.

CFA România este asociația profesioniștilor în investiții din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.