Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se alege praful de metavers: Raportul care arată că pierde utilizatori și nu-și atinge obiectivele

bernardmarr.com
metaverse

Horizon Worlds, metaversul principal al companiei Meta, care deține platforma Facebook, nu reușește să îndeplinească așteptările interne de performanță, potrivit The Wall Street Journal, care a analizat documente interne ale companiei, scrie CNBC.

Meta și-a propus inițial să ajungă la 500.000 de utilizatori activi lunar în Horizon Worlds până la sfârșitul anului, dar numărul actual este sub 200.000, potrivit raportului. În plus, documentele au arătat că majoritatea utilizatorilor nu s-au mai întors la Horizon după prima lună pe platformă, iar numărul de utilizatori a scăzut constant din primăvară, potrivit Journal.

Doar 9% dintre lumi sunt vizitate de cel puțin 50 de persoane, iar majoritatea nu sunt vizitate niciodată, potrivit raportului, transmite mediafax.ro.

Raportul vine în contextul în care acțiunile companiei scad, numărul de utilizatori scade, iar agenții de publicitate reduc cheltuielile. Acțiunile Meta au scăzut cu 62% în acest an.

Meta s-a rebranduit anul trecut pentru a reflecta ambițiile companiei dincolo de social media. CEO-ul Mark Zuckerberg a fost interesat în mod special de construirea metaversului, care este o lume virtuală ce permite utilizatorilor să lucreze și să se joace împreună.

Drept urmare, Meta a creat Horizon Worlds, care este o rețea de spații virtuale în care utilizatorii pot interacționa unii cu alții sub formă de avatare. Persoanele pot accesa Horizon prin intermediul căștilor de realitate virtuală Quest ale Meta.

În încercarea de a stârni un oarecare entuziasm în jurul metaversului, Zuckerberg a prezentat marți, în cadrul conferinței Meta Connect, cea mai nouă cască de realitate virtuală a companiei sale, denumită Meta Quest Pro. Dispozitivul costă 1.500 de dolari și conține tehnologii noi, cum ar fi un cip de calculator mobil avansat Snapdragon.

Un purtător de cuvânt al Meta a declarat pentru The Wall Street Journal că firma continuă să aducă îmbunătățiri metaversorului, care a fost întotdeauna menit să fie un proiect de mai mulți ani. Reprezentanții Meta nu au răspuns imediat la solicitarea de comentarii a CNBC.

Meta a declarat că va lansa o versiune web a Horizon pentru dispozitive mobile și computere în acest an, dar purtătorul de cuvânt nu a avansat nicio dată de lansare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.