DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Se anunță DEZASTRU în învățământ: Doar 2 din 3 candidați la posturile de director de școală au promovat proba scrisă

gherlainfo.ro
examen concurs invatamant

Ministerul Educației a anunțat vineri seara că 5.676 de candidați la posturi de director de școală au promovat proba scrisă, ceea ce înseamnă 65,8%.

Proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat a avut loc vineri, potrivit Mediafax.

Ministerul Educației a anunțat că au fost validați pentru a participa la concurs 9.110 candidați, iar 8.627 dintre aceștia, adică 94,7% s-au prezentat și au finalizat proba.

5.676 au promovat proba, ceea ce înseamnă 65,8%, înainte de contestații, obținând cel puțin nota 7.

Niciun candidat nu a fost eliminat din concurs.

Județele cu cele mai bune rezultate sunt: Cluj (93%), Sălaj (81%), Mureș (78%), în timp ce rezultate slabe s-au obținut în județele: Mehedinți (44%), Călărași (45,1%), Satu Mare (50,3%).

În Municipiul București au promovat proba scrisă 64% dintre candidați.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.