Realizatorul Antena 3 CNN, Mircea Badea, preconizează o confruntare explozivă la vârful statului, în urma neînțelegerilor tot mai vizibile dintre Președintele României, Nicușor Dan, și premierul Ilie Bolojan, pe tema creșterii TVA.
În cadrul emisiunii „În gura presei”, Badea a comentat dur tensiunile apărute după ce șeful statului a criticat, în premieră, măsurile fiscale luate de Guvernul Bolojan: „E clar că avem de-a face cu nasoale între domnul Nicușor Dan și domnul Bolojan. Nu există nici măcar 1% ezitare în această convingere pe care o am. Sută la sută, acolo este o crevasă care se va lărgi rapid, pe măsură ce trec zilele. Nu lunile, zilele. Deci, există clar probleme între cei doi.”
Realizatorul a insistat că ruptura e deja vizibilă și că este doar începutul unui conflict de proporții între Cotroceni și Palatul Victoria: „Nicușor Dan ne-a spus că Bolojan i-a promis că nu mărește TVA-ul. Și acum, iată, TVA-ul se mărește! A zis nasoale de Bolojan, crâncen. În foarte, foarte scurtă vreme, vom avea război între Palate pe față. Fără echivoc!”
Primul atac direct al lui Nicușor Dan la adresa Guvernului
Tensiunile au escaladat după ce Nicușor Dan a transmis luni un mesaj tranșant, în care critică decizia guvernului de a majora TVA-ul. Șeful statului susține că România ar fi putut evita această măsură dacă ar fi negociat mai inteligent cu Comisia Europeană și agențiile de rating. „Măsurile fiscale adoptate acum reprezintă o situație provizorie! Economia românească are un potențial de dezvoltare imediat ce vom trece peste această scurtă perioadă de redresare. Dacă nu facem greșeli, la finalul anului 2026 vom intra în OCDE”, a scris Nicușor Dan pe platforma X. „Asigur investitorii și piețele financiare că suntem oameni serioși. Am promis reforme și le vom face, astfel încât situația financiară să se redreseze.” a completat el.
Declarațiile vin pe fondul nemulțumirilor din societate legate de creșterea taxelor și se transformă, potrivit comentariului lui Mircea Badea, într-un veritabil conflict instituțional: „Acum iese la suprafață. Se sparge tot. E clar că urmează un război între Palate.”
Comentează