Citeşte şi: DOCUMENT. Corina Cretu, propunerea II pentru functia de comisar – OFICIAL
"Modul în care este desconsiderata institutia Parlamentului de catre liderii PSD este total inacceptabil. Dupa ce Victor Ponta a refuzat, zilele trecute, sa faca publica cea de-a doua nominalizare transmisa la Bruxelles pentru portofoliul de comisar european, aflam astazi ca presedintele Camerei Deputatilor a primit o adresa oficiala pe acest subiect înca din data de 30 iulie. Pentru faptul ca a tinuta ascunsa aceasta informatie pe care parlamentarii si implicit toti românii aveau dreptul sa o cunoasca, Valeriu Zgonea trebuie sa îsi prezinte imediat demisia. Liderii PSD-ului din 2014 tin sa demonstreze cu fiecare prilej ca nu sunt cu nimic mai prejos decât cei ai PSD-ului din 2004 în materie de încalcare a practicilor democratice si de eludare a institutiilor reprezentative ale cetatenilor"
Gorghiu precizează ca Valeriu Zgonea ar trebui sa convoace de îndata legislativul pentru audierea candidatilor propusi pentru postul de comisar european: "În calitate de presedinte al Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea ar fi trebuit sa convoace imediat conducerea Parlamentului, sa transmita informarea primita de la Guvern si sa se genereze, astfel, audieri în comisiile de specialitate pentru candidatii propusi în numele României. În schimb, domnul Zgonea i-a facut jocul presedintelui sau de partid si a ascuns informatii cu caracter public, cu intentia de a ne pune pe toti, parlamentari si societate civila, în fata faptului împlinit. De altfel, nu mai este o surpriza pentru nimeni ca Victor Ponta îsi promoveaza în diverse functii membri ai familiei si prieteni apropiati".
Comentează