Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se cere INTERVENȚIA lui Klaus Iohannis în problema legilor Justiției: 'Folosiți toate instrumentele pe care Constituţia vi le pune la dispoziţie'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Klaus Iohannis

Nouăsprezece asociaţii şi comunităţi on-line cer preşedintelui Klaus Iohannis să folosească atribuţiile de mediator pe care i le conferă Constituţia şi să folosească ”toate mijloacele”, astfel încât ”România să nu devină un proiect blocat, eşuat din punctul de vedere al statului de drept, capturat de reţele infracţionale”. Semnatarii mesajului solicită şefului statului să ceară un punct de vedere Comisiei de la Veneţia în problema modificării legilor justiţiei.

Nouăsprezece asociaţii şi comunităţi online, printre care şi ”Vă vedem din Sibiu” care a organizat cel mai mare protest de tip sit-in în faţa sediului PSD Sibiu, au transmis, duminică, un mesaj în care vorbesc despre rolul de mediator al şefului statului.

Citește și: Dezvăluiri explozive! Ungaria trimite bani în România: Finanţare record pentru organizaţiile maghiare din țara noastră

”Sunteţi, conform Constituţiei, singurul mediator chemat să acţioneze atunci când intervine o criză în funcţionarea autorităţilor publice. Mai mult, art. 80 alin. 2 din Constituţie ne spune că sunteţi chemat să vă exercitaţi funcţia de mediator nu numai atunci când există un blocaj sau un dezechilibru între puterile statului, ci şi între stat şi societate. Aţi exercitat această funcţie de mediator în urmă cu un an, când Guvernul se pregătea să legifereze în materie penală. Aţi înţeles atunci mesajul străzii, care reclama că puterea politică încerca să submineze lupta anticorupţie. Cumulate, mesajul dumneavoastră şi cel al străzii au avut suficientă forţă pentru a opri abuzul de la acel moment”, se arată în mesaj, conform unui comunicat remis ȘTIRIPESURSE.RO.

Semnatarii acestuia afirmă că, în prezent, strada reclamă din nou acelaşi abuz asupra Justiţiei, dar la o scară mai largă.

”Dacă atunci era vorba despre modificarea unui singur articol de lege, acum este vorba despre periclitarea independenţei procurorilor şi despre subordonarea puterii judecătoreşti de către cea politică. Este o situaţie de o gravitate fără precedent, sesizată ca atare de numeroase instituţii independente ale statului, instituţii europene, organizaţii profesionale din sistemul judiciar şi parteneri din UE şi NATO. Alături de cetăţenii şi organizaţiile care protestează în stradă, acestea au cerut oprirea modificărilor legilor justiţiei”, se mai arată în textul postat pe Facebook.

De asemenea, semnatarii consideră că există ”un conflict atât între autorităţile statului, cât şi între stat şi societate”.

”Apelăm la dumneavoastră pentru a folosi toate instrumentele pe care Constituţia vi le pune la dispoziţie şi ca la un mediator care poate dezamorsa conflictul, astfel încât România să nu devină un proiect blocat, eşuat din punctul de vedere al statului de drept, capturat de reţele infracţionale”, mai scriu semnatarii documentului.
Aceştia cer şefului statului să ceară Comisiei de la Veneţia ”un punct de vedere care să clarifice compatibilitatea cu standardele fundamentale ale statului de drept ale modificărilor aduse celor trei legi ale justiţiei adoptate de Parlamentul României în luna decembrie 2017”.

Reprezentanţii comunităţii, amintesc de ultimul raport din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare în care Comisia Europeană solicită autorităţilor din România să ceară o opinie Comisiei de la Veneţia în legătură cu modificări ale legilor justiţiei.

Citește și: Liviu Dragnea, trădat în teritoriu! Liderul care le cere primarilor vot pentru Tudose președinte PSD

”A permite acestor legi să intre în vigoare este echivalent cu a admite ieşirea din cadrul dreptului european şi, implicit, din cadrul celui mai important tratat internaţional asumat de România, adică tratatul de aderare la UE. Domnule preşedinte, credem, ca şi dumneavoastră, în destinul european al României. Suntem convinşi că aceste legi maligne ne scot din cadrele juridice şi istorice ale acestui destin. Niciodată funcţia dumneavoastră de mediator nu a fost atât de vitală (în sensul cel mai puternic al cuvântului) decât acum. Credem că, folosind instrumentele constituţionale pe care le aveţi la dispoziţie, puteţi contribui decisiv la stingerea conflictului şi la salvgardarea destinului european al României”, se arată în finalul mesajului.

Acesta este semnat de #activAG Piteşti, Acţiunea Civică Galaţi, Asociaţia Aradul Civic, Asociaţia Civică ProFest, Asociaţia Oradea Civică, Comunitatea ”Vă vedem din Sibiu”, Corupţia Ucide, Grupul civic #Insist,  Iniţiativa România, Iniţiativa Timişoara, Rezist Constanţa, Rezist în Bacău, #Rezist Liguria, #Rezist Milano, Rezist Râmnicu Vâlcea, #REZISTENŢA, România Vie, Ştafeta Steagului Uniunii Europene şi Cuza Vrea Dreptate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.