DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Se cere revocarea șefei DIICOT: Minori agresați sexual, umiliți a doua oară printr-un comunicat al procurorilor

Inquam Photos / Octav Ganea
giorgiana hosu

După decizia CSM de a sesiza Inspecția Judiciară cu privire la un comunicat DIICOT plin de detalii grafice despre abuzuri sexuale asupra minorilor, Asociația Inițiativa pentru Justiție cere demararea procedurii de revocare din funcție a șefei DIICOT, Giorgiana Hosu.

„Având în vedere comunicatul de presă din data de 28.07.2020 prin care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism informează cu privire la trimiterea în judecată de către Structura Centrală a DIICOT a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă continuată, pornografie infantilă în formă continuată, corupere sexuală a minorilor în formă continuată și rele tratamente aplicate minorilor, cu prezentarea de detalii explicite referitor la activitatea infracțională, Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” solicită public demisia procurorului-șef DIICOT, Georgiana Hosu, precum și a persoanei care a redactat respectivul comunicat.

Considerăm revoltător ca persoanele vătămate minore, batjocorite de infractor, să să suporte o nouă umilință, de această dată publică, prin prezentarea de către procurorii DIICOT din cadrul Biroului de informare și relații publice, în mod explicit, a abuzurilor la care acestea au fost supuse.

Un astfel de comportament contravine dreptului minorilor la demnitate, încalcă jurământul depus cu ocazia numirii în funcția de procuror și denotă o incapacitate crasă a conducerii DIICOT de a-și îndeplini atribuțiile manageriale.

Solicităm, de asemenea, ministrului Justiției ca, în caz de nedepunere de îndată de către procuror Georgiana Hosu a demisiei din funcția de procuror-șef al DIICOT, să demareze de urgență procedurile de revocare a acesteia din funcția de procuror-șef al DIICOT”, transmite asociația, într-un comunicat semnat de copreședinții Bogdan Pîrlog și Sorin Lia.

Comunicatul de presă al DIICOT conținea însă detalii umilitoare pentru victime, informații greu de reprodus despre abuzurile sexuale la care au fost supuși cei doi copii. Detalii AICI!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.