Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se complică situația în Marea Britanie: trei deputate au DEMISIONAT din Partidul Conservator

Brexit

Trei deputate din cadrul Partidului Conservator, care vor ca Regatul Unit să rămână în Uniunea Europeană (UE), au aderat miercuri la ”Grupul Independent” din Camera Comunelor, în semn de protest faţă de ”gestionarea dezastruoasă a Brexitului de către Guvern”, relatează Reuters.

Citește și: ALERTĂ - Klaus Iohannis atacă PSD și face praf Bugetul pentru 2019

Heidi Allen, Anna Soubry şi Sarah Wollaston îi reproşează premierului Theresa strategia Brexitului, pe care o consideră ”teleghidată” de eurosceptici.

Cele trei alese conservatoare anunţă, într-un comunicat, că se aliază cu cei şapte deputaţi care au demisiobat din Partidul Laburist denunţând poziţia liderului lor Jeremy Corbyn cu privire la Brexit şi a unei ambiguităţi în lupta împotriva antisemitismului.

Acestor foşti deputaţi laburişti, care au înfiinţat un ”Grup Independent”, li s-a alăturat marţi seara încă o fostă deputată laburistă.

Aceste demisii constituie o nouă lovitură aplicată premierului Theresa May, care întâmpină dificultăţi în a aduna o majoritate în Parlament care să aprobe un acord al divorţului între Londra şi Bruxelles.

Ele slăbesc şi mai mult poziţia premierului atât în Parlamentul britanic, cât şi în negocierile sale cu parteneri europeni.

Modul în care sunt gestionate negocierile în prezent ”este picătura care a umplut paharul”, scriu cele trei deputate conservatoare.

”Noi considerăm că nu mai putem să mai rămânem în acest partid de guvernământ, ale cărui politică şi priorităţi sunt stabilite de ERG şi DUP”, subliniază ele.

European Research Group (ERG) este un grup de cercetare care-i consiliază pe deputaţii conservatori. El este przidat de Jacob Rees-Mogg, un aprig susţinător al Brexitului.

DUP este mic partid unionist nord-iralndez, de asemenea un susţinător al Brexitului, ai cărui zece deputaţi îi asigură lui May o majoritate absolută în Camera Comunelor.

Theresa May şi-a exprimat tristeţea după anunţarea acestor trei demisii, subliniind că Brexitul constituie de mult timp o sursă de dezacord în cadrul Partidului Conservator şi că ea nu a spus niciodată că este un lucru uşor de realizat.

”Această decizie mă întristează”, a declarat ea, citată într-un comunicat.

”Însă, rămânând loială angajamentelor programului nostru şi aplicând decizia poporului britanic, noi facem ceea ce este drept pentru ţara noastră. iar făcând acest lucru, ne îndreptăm către un viitor mai bun”, a apreciat ea.

Cu 37 de zile înainte de data Brexitului, stabilită în prezent pe 29 martie, britanicii nu au ajuns la o înţelegere cu europenii prin care să iasă din impasul Brexitului - care redesenează harta politică a Marii Britanii.

Un diplomat european a declarat miercuri că Bruxellesul dă Londrei termen până cel mai târziu la 15 martie să ajungă la un acord al divorţului care să fie supus aprobării Consiliului European la summitul din 21 şi 22 martie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.