Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se creionează taberele în PSD înainte de CEX! Mesaj important de la Iași pentru Dragnea: 'Primarii din județ vor liniște'

PSD
PSD sigla

Președintele PSD Iași, Maricel Popa, a anunțat, luni, că organizația județeană a stabilit, în unanimitate, susținerea actualei conduceri centrale a partidului și continuarea guvernării, acesta explicând că „primarii din județ vor liniște”.

„În cadrul Biroului Permanent Județean, întrunit astăzi, s-a stabilit, în unanimitate, să i se acorde mandat președintelui PSD Iași, Maricel Popa, pentru susținerea actualei conduceri PSD, dar și continuării programului de guvernare”, a scris, luni, pe Facebook, președintele PSD Iași, Maricel Popa.

Potrivit acestuia, discuțiile au vizat „situația internă” din PSD.

„Dincolo de opțiunile sau opiniile mele personale am discutat, astăzi, cu colegii din BPJ pentru a stabili un punct de vedere comun în ceea ce privește situația internă din PSD. Le-am cerut să fie deschiși și sinceri. La rândul lor, aceștia au discutat în această perioadă cu membrii și simpatizanții social-democrați din teritoriu. Oamenii sunt multumiți de programul de guvernare și de măsurile adoptate de PSD într-un an și jumătate de la câștigarea alegerilor parlamentare. Motivat de acest fapt, mandatul primit a fost de susținere a conducerii PSD și bineînțeles a guvernării”, a menționat liderul PSD Iași.

Maricel Popa a adăugat că primarii vor „liniște”.

„În comunitățile rurale sunt în lucru proiectele din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a. Primarii din județ vor liniște și continuitate pentru a putea finaliza aceste proiecte, așa cum s-au angajat în fața locuitorilor pe care îi reprezintă. Era normal să avem o astfel de discuție în interiorul partidului. Aș fi acceptat orice decizie și orice părere a colegilor mei. S-a terminat perioada în care deciziile erau luate de o singură persoană. Așa cum făcea Mihai Chirica, în scurtul mandat, în care a fost președinte al organizației.” a conchis Popa.

Vicepreședintele PSD Gabriel Zetea a anunțat, sâmbătă, la finalul unei ședințe cu liderii organizațiilor PSD din Transilvania, că filialele din Ardeal îi solicită președintelui formațiunii, Liviu Dragnea, convocarea unei ședințe a CExN pentru „a clarifica eventualele nemulțumiri” din partid. Potrivit acestuia, organizațiile județene PSD din Ardeal susțin „fără rezerve” Guvernul.

ALERTĂ - Curtea de Apel Bucureşti se delimitează de protestul magistraţilor. Acordul instituţiei 'ar fi fost necesar'

„Susținem fără rezerve Guvernul PSD-ALDE și aplicarea în continuare a Programului de Guvernare. Toate atacurile și disensiunile publice între membrii PSD cu funcții de conducere de la București trebuie să înceteze rapid pentru a ne concentra pe rezultatele guvernării și pentru a ne putea ține de cuvântul dat românilor în 2016. Cerem președintelui Liviu Dragnea convocarea în cel mai scurt timp posibil a unei ședințe (sau a câte ședințe este nevoie) a Comitetului Executiv Național pentru a clarifica eventualele nemulțumiri a unor colegi. PSD este un partid democratic unde fiecare are dreptul să își exprime liber punctul de vedere dar ne dorim să auzim nemulțumirile în cadrul ședințelor statutare ale partidului și nu în mass media", a precizat, într-o postare pe Facebook, vicepreședintele PSD și lider al filialei social-democrate Maramureș, Gabriel Zetea.

Președintele PSD Bihor, Ioan Mang, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că este nevoie de organizarea ”rapidă” a unei ședințe CExN , săptămâna viitoare, pentru a se stabili prin vot dacă partidul „este pe ideea dnei Firea sau nu”.

Cum a reuşit judecătoarea Livia Stanciu să mai dea o lovitură PSD-ALDE

„Părerea mea personală este că, întrucât dna Firea a ieșit astăzi cu alte știri și cu alte...trebuie organizat un CEx și stabilit dacă partidul este pe ideea dnei Firea sau nu. Dânsa, până la urmă, și oricine din partidul ăsta trebuie să înțeleagă că dacă ai o propunere o discuți în partid, se supune la vot, dacă propunerea ta are voturile necesare, în regulă. Dacă nu, subiectul este rămâi în partid și respecți decizia majorității sau pleci, că nu putem să stăm așa la infinit, decidem una și a doua zi ieșim pe presă și spunem altceva", a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, președintele PSD Bihor, Ioan Mang.

Întrebat dacă propune ca Gabriela Firea să fie propusă spre sancționare în PSD dacă va continua cu declarațiile publice critice, Mang a răspuns afirmativ. „Nu numai dna Firea, oricine. Dacă discuția are loc în partid și majoritatea decide că nu se urmează acea cale, discuția trebuie să înceteze pentru un membru care vrea să rămână în partid, într-o situație în care cel mai important lucru este să ne realizăm programul de guvernare. Dacă vom discuta doar despre noi, în loc să muncim, să ne facem treaba, nu am făcut nimic", a precizat liderul PSD Bihor, pentru MEDIAFAX.

Mang a mai declarat că a participat joi, la sediul central PSD, la o discuție între „mai mulți colegi", în prezența președintelui PSD Liviu Dragnea, privind convocarea unei ședințe CExN. „Ideea a fost dacă e nevoie de Comitet Executiv rapid, adică în următoarele două săptămâni. Nu a fost o decizie, a fost o discuție între colegi, am fost mai mulți colegi", a spus el.

Liderul județean PSD a apreciat că, din punctul său de vedere, o ședință CExN organizată săptămâna viitoare ar putea să „închidă" subiectul presupusei scrisori a nemulțumiților din partid.

„Poate dacă îl facem mai repede, săptămâna viitoare, se încheie odată subiectul de presă, că nu există nicio scrisoare, nu a semnat nimeni, cu câți am discutat, inclusiv cu dl Stănescu, nu există o astfel de scrisoare, adică până la urmă trebuie să închidem subiectul ăsta. Altfel, lumea începe să dea telefoane, mă sună . Opoziția e altundeva, nu e în partid", a declarat Mang.

Gabriela Firea a transmis vineri, într-o declarație remisă MEDIAFAX, că nu se află în fruntea niciunei răzmerițe, dar că se va alătura oricărei inițiative pentru „modernizarea” PSD și că Liviu Dragnea a oferit primele 3 locuri de pe lista pentru europarlamentare „la cel puțin 30 de colegi”.

„Nu am făcut nici armistițiu și nici nu am încheiat vreun fel de pact de coabitare cu președintele Liviu Dragnea. Nici nu aș fi avut cum, pentru că nu este vorba de o dispută personală care să poată fi încheiată cu o ofertă potrivită. Am spus-o și o mai repet: nu urmăresc să-i iau locul dlui Dragnea și nu încerc să obțin niciun fel de avantaj personal. De asemenea, vreau să fie foarte clar că nu intenționez să destabilizez coaliția majoritară din parlament sau să pun în pericol programul de guvernare. Am ridicat însă niște probleme, acumulate într-un an și jumătate de discuții sterile în partid, care s-au acutizat în ultima perioadă. Tăcerea mea din ultimele zile nu are nicio cauză subterană, spre stupefacția celor care se hrănesc zilnic doar cu esență de complot, ci mi s-a părut normal să las „scena” liberă și altor colegi care ar putea să contribuie la această dezbatere absolut necesară pentru PSD. Dacă cei mai mulți au ales să se abțină de la luări publice de poziție, acest lucru se datorează și modului perfid în care am fost atacată și defăimată de către camarila, asumată sau nu, din jurul lui Liviu Dragnea", precizează, într-o declarație pentru MEDIAFAX, primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Vicepreședintele PSD mai spune că nu va ezita să se alăture „oricărei inițiative" care are ca scop modernizarea PSD și că Dragnea a impus partidului o „agendă paralelă și un stil discreționar de conducere”. Primarul Capitalei a adăugat că victoriile electorale ale PSD nu ar fi fost posibile fără implicarea liderilor partidului.

„Sunt întrebată cum de am realizat abia acum că lucrurile nu merg deloc în direcția cea bună. Răspunsul e foarte simplu: nu, n-am avut brusc o revelație, dar am constatat, gradual, că acest mod de a face politică se răsfrânge direct asupra cetățeanului. Eu mă lupt pentru a-mi putea respecta angajamentele pe care mi le-am luat, împreună cu Liviu Dragnea, față de bucureșteni, referitoare la trafic, la sistemul de termoficare, la asistența medicală, la protecția socială, dar când văd că proiectele noastre stagnează din cauza unor abordări politicianiste, atunci e clar că trebuie să ducem lupta la alt nivel. S-a spus că acest mod de a conduce partidul cu mână forte ne-a asigurat succesul în alegeri, dar s-a întrebat cineva dacă acest lucru ar fi fost posibil fără implicare și dăruirea noastră, a celorlalți lideri și militanți ai partidului? Iar dacă marile victorii electorale n-au folosit la punerea în practică a unor politici care să le facă oamenilor viața mai bună, ci doar i-au asigurat lui Liviu Dragnea accesul la resurse cu ajutorul cărora să-și consolideze poziția de lider absolut, atunci putem spune că au fost degeaba", a menționat Firea.

Primarul general al Capitalei a spus că Dragnea a oferit primele 3 locuri de pe lista de la europarlamentare „la cel puțin 30 de colegi”.

„Dovada cea mai bună a faptului că am dreptate este modul în care Liviu Dragnea a înțeles să răspundă la acuzațiile pe care i le-am adus. În loc să creeze cadrul unei dezbateri deschise și principiale în partid, a găsit de cuviință să-i convoace la sediul central pe liderii de organizații, unul câte unul, sau în grupuri mici, după afinități și, sub pretextul unor discuții referitoare la organizarea referendumului, să încerce să-i intimideze sau, după caz, să-i fidelizeze, cu amenințări mai mult sau mai puțin voalate, sau cu promisiuni mai mult sau mai puțin iluzorii. Doar din informațiile pe care le am eu, a oferit primele 3 locuri pe lista de la europarlamentare la cel puțin 30 de colegi!", a spus Firea.

Ea a conchis că PSD s-a prăbușit în sondaje.

Tot mai mulți membri social democrați au spus joi că așa-zisa scrisoare a celor peste 20 de lideri PSD nu ar exista, motiv pentru care ea nici nu a apărut în spațiul public. Joi, surse politice susțineau că mai multe organizații PSD au discutat despre retragerea sprijinului lui Liviu Dragnea.

"E o petardă. Nu a văzut-o nimeni. E o bazaconie. E ceva ce nu a văzut nimeni. Orice document apare, orice sursă, din 28 de organizații, ar fi trimis-o presei", a declarat deputatul PSD, Valeriu Steriu, la Antena 3.

"Nimeni nu a auzit ca președintele să fi comandat o ședință largă cu șefii județeni, președinți și le supui la vot să îți dea un mandat pentru ceva. Nu poți pe persoană fizică în PSD să vii să ceri ceva. Adversarii noștri încearcă din ce în ce mai prost să butoneze oamenii, că altă explicați nu avem", a afirmat și Codrin Ștefănescu, la Antena 3.

Anterior, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat că sezonul scrisorilor pierdute.

"Am auzit despre chestia aceasta. Suntem în sezonul scrisorilor pierdute, scrisorilor de dragoste. Fiecare vine cu scrisori. E bine că scriu, dar e bine ca prima dată să scrie cetățenilor de prin zonele în care sunt ei, să le spună ce fac și ce au făcut. Să citească un pic statutul, că am impresia că anumiți lideri, care vin din anumite zone mai întunecate și mai puțin întunecate, n-au înțeles un singur lucru, acela că un președinte de partid care este ales prin Congres nu poate fi dat jos decât prin Congres. Nici prin scrisori, nici prin tot felul de demersuri pe care le fac. Pot să discute în Comitetul Executiv convocarea unui Congres în care pot să-și depună candidatura. Dar atât. În statutul nostru nu se prevede mai mult de atât. (...) Deci colegii, eu înțeleg, poate unii nu se pregătesc, stau mai mult la sprițuri. Nu știu ce fac ei, dar hai să intre un pic și să citească bine statutul, că după aceea intrăm în alte discuții și nu cred că sunt interesante. ", a declarat social-democratul Cătălin Rădulescu, joi la Parlament.

Viceprim-ministrul Paul Stănescu și peste 20 de lideri județeni social-democrați au discutat despre o posibilă acțiune de retragere a sprijinului politic pentru președintele PSD, Liviu Dragnea, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la discuții. În spațiul public apăruseră informații că ar fi și o scrisoare semnată de cei nemulțumiți.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.