Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se implinesc cinci ani de la „revolutia” de la Chisinau

revolutie-in-moldova-2009
Deși atât fosta, cât și actuala guvernare de la Chișinău s-au declarat interesate de identificarea adevăraților autori ai acestor acțiuni, până acum nu există nicio versiune oficială în acest sens. Considerate ca fiind unul din principalele impulsuri care au contribuit la venirea actualei conduceri de la Chișinău la putere, după mai bine de opt ani de guvernare comunistă, despre protestele din aprilie 2009 autoritățile și societatea își aduc aminte practic doar pentru a marca încă un an de la desfășurarea acestora. În acest an, parlamentul a organizat din nou audieri pe marginea 'dosarului 7 aprilie', iar conducătorii instituțiilor responsabile au declarat ca și în trecut că ancheta continuă, iar practic nicio persoană nu a fost trasă la răspundere. Cei câțiva condamnați până acum sunt simpli polițiști sau persoane care au comis acte de vandalism. În ceea ce privește persoanele cu funcții de răspundere, procurorul general Corneliu Gurin a declarat în cadrul audierilor că urmărirea penală fie că nici nu a fost pornită, din diferite motive (precum refuzul de a fi retrasă imunitatea parlamentară a fostului președinte Vladimir Voronin — n.red.), fie dosarele se mai află pe rol în diferite instanțe de judecată. Spre exemplu polițistul Ion Perju care l-ar fi lovit mortal pe un protestatar, cum reiese din imagini video, a fost achitat de prima instanță de judecată. În cadrul audierilor, conducătorii instituțiilor de forță au recunoscut că poliția nu și-a îndeplinit misiunea în timpul protestelor pentru că ar fi răspuns unor comenzi politice. În plus, directorul Serviciului de Informații și Securitate Mihai Balan a declarat că protestele nu au fost o tentativă de lovitură de stat, așa cum susținea guvernarea comunistă de atunci. Balan a vorbit și despre 'tehnologi politici' (strategi) străini care au fost angajați de diferite partide și de cercuri de interese din Republica Moldova și care ar fi pregătit acțiunile violente, dar singura persoană cercetată a fost cunoscutul bloger rus Eduard Baghirov, care a fost reținut de autoritățile moldovene, iar ulterior a reușit să fugă din arest la domiciliu. Singura noutate la împlinirea a cinci ani de la proteste este legea votată, pe ultima sută de metri, de parlament care anulează termenul de prescripție de cinci ani pentru abuzurile comise de forțele de ordine în urma protestelor — tortură, abuz de putere etc. Societatea civilă susține însă că este vorba de o decizie politică și lipsită de relevanță — cei care au avut de depus plângeri au făcut-o déja. Dar majoritatea acestora oricum nu au fost soluționate de justiție. Procuratura Generală a anunțat că, din cele peste 100 de sesizări în privința polițiștilor care ar fi maltratat protestatari, au fost condamnați 29 polițiști, dar majoritatea au fost achitați. În schimb, se mai află pe rol dosarele conducerii de atunci a Ministerului de Interne. Politicienii și autoritățile de la Chișinău critică faptul că nici până acum nu s-a făcut lumină în privința acestor proteste care au condus la distrugerea sediilor parlamentului și președinției, care nu sunt reparate până la capăt nici în prezent. Unii susțin că adevărul nu va fi aflat niciodată. La 7 aprilie 2009, în urma alegerilor parlamentare câștigate de comuniști, câteva zeci de mii de tineri s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale, dar în scurt timp, mitingul pașnic s-a transformat în violențe. O parte dintre participanți au atacat sediile președinției și parlamentului, i-au atacat cu pietre pe polițiști, iar ulterior parlamentul a fost devastat, unele birouri au fost incendiate și poliția practic nu a opus rezistență. Poliția a intervenit în forță abia noaptea, când în centrul Chișinăului mai erau câteva zeci de persoane. Ulterior sute de tineri au fost arestați, acuzând mai târziu că au fost maltratați de poliție, iar un tânăr a decedat în urma bătăilor. Protestele din 7 aprilie, dar mai ales maltratările care le-au urmat au scindat și mai mult societatea și partidele politice, ducând la alegeri parlamentare anticipate, în urma cărora Partidul Comuniștilor a trecut în opoziție. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.