Se intensifică contactele la nivel înalt între SUA și Rusia - Ambasadoarea SUA la Moscova a purtat discuţii cu Serghei Riabkov

Autor: George Traicu

Publicat: 11-02-2025 13:50

Actualizat: 11-02-2025 15:50

Article thumbnail

Sursă foto: CNN

Lynne Tracy, ambasadoarea SUA la Moscova, a avut marţi discuţii cu Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de externe, cu care a vorbit despre „operaţiunile instituţiilor diplomatice din străinătate”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, citată de agenţia RIA.

Potrivit agenţiei oficiale TASS, a fost vorba despre o întâlnire programată cu ambasadorul SUA, Lynn Tracy, pe tema activităţii instituţiilor străine.

Luni, Riabkov, care se ocupă de relaţiile cu Statele Unite în cadrul MAE rus, a susţinut o conferinţă de presă şi, printre alte subiecte, a menţionat posibilitatea unor potenţiale negocieri de pace privind Ucraina între Moscova şi Washington.

Pe de altă parte, marţi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu are informaţii despre zvonurile care circulă pe Telegram potrivit cărora emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, ar fi zburat la Moscova şi că nu există nicio întâlnire cu acesta pe agenda Kremlinului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri