Un grup de luptători talibani a atacat pentru prima oară după 19 ani provincia Panjshir din nord-estul Afganistanului, au confirmat marţi oficialităţi citate de dpa.
Panjshir, provincia fostului lider al rezistenţei împotriva talibanilor Ahmad Shah Massoud, era considerată una din cele mai sigure regiuni afgane.
Massoud a fost asasinat de un sinucigaş cu bombă în 9 septembrie 2001, într-un atentat la care au instigat talibanii şi Al Qaeda; după numai două zile, în SUA au avut loc atacurile de la World Trade Center din New York şi de la Washington.
În timp ce susţinătorii lui Massoud se adunaseră la Kabul pentru a comemora moartea fostului lider, talibanii au atacat marţi dimineaţa districtul Abshar din Panjshir, a declarat un politician local. Alţi oficiali au apreciat că militanţii ar fi putut veni din provinciile vecine Nuristan sau Laghman. Conform unui purtător de cuvânt al poliţiei, insurgenţii islamişti au încercat să atace sediul conducerii districtului, însă s-au lovit de rezistenţa localnicilor.
Talibanii au luat ostatici 20 de săteni, care au fost însă eliberaţi ulterior. Mai mult de zece talibani au fost înconjuraţi de localnici şi de forţe guvernamentale şi obligaţi să se predea, a anunţat poliţia.
Islamiştii au susţinut într-un comunicat că au ocupat puncte de control şi au luat ostatici şapte militari.
Din cele 34 de provincii afgane, 32 sunt controlate sau disputate de talibani, inclusiv capitala Kabul; Bamyan şi Panjshir sunt singurele excepţii.
Ciocnirile de marţi au avut loc în timp ce la Doha, în Qatar, urmează să înceapă în curând negocieri de pace între guvernul afgan şi talibani, după ce părţile au încheiat schimbul de prizonieri convenit prin acordul de pace din februarie între talibani şi Statele Unite. Dialogul ar fi un eveniment istoric, deoarece talibanii au refuzat de mai multe ori în ultimii 19 ani orice discuţii cu guvernul de la Kabul, pe care îl consideră 'marioneta' Occidentului.
Se reaprinde conflictul din Afganistan - Atac fără precedent în ultimii 20 de ani
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

870
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
870

1.140
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
1.140

28
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
28

63
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
63

41
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
41

2.479
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
2.479

2.541
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
2.541

258
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
258

2.398
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.398

815
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
815

73
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
73

2.164
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
2.164

3.954
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.954
















Comentează