DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Se reia proiectul 'Prevenirea Abandonului Școlar' în Alba. Elevii vor primi alimente, rechizite și produse de igienă

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam școală elevi

Odată cu reluarea în mediul online a procesului învățământ, 312 copii din județul Alba, proveniți din medii defavorizate, sunt stimulați în mod concret pentru a finaliza anul școlar.

Săptămânal, ei vor primi pachete alimentare în valoare de 60 lei, iar lunar vor primi rechizite și produse de igienă în valoare de 90 lei. Pe perioada a patru săptămâni, valoarea totală a acestor pachete se ridică la peste 100.000 lei, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, potrivit basilica.ro.

Citește și: Secretarul de stat Horațiu Moldovan anunță că Guvernul pregătește NOI RESTRICȚII dacă numărul cazurilor de coronavirus sare de 200 pe zi

În același timp, copiii care doresc, pot beneficia de consiliere psihologică sau familială prin specialiștii Asociației „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”.

Acest ajutor este posibil prin reluarea proiectului „Prevenirea Abandonului Școlar”, finanțat prin Fundația HEKS/EPER România, care este din anul 2015, alături de Fundația FAER Reghin, un partener implicat constant în prevenirea abandonului școlar a copiilor aflați în stare de vulnerabilitate socială. Proiectul, suspendat în perioada Stării de Urgență, reprezintă totodată și rodul implicării a șase primării din județul Alba: Ighiu, Sântimbru, Sebeș, Aiud, Berghin și Rădești.

Citește și: Lista persoanelor cu funcţii de conducere din Arad care au plătit la PSD pentru menţinerea în funcţii - Supărările generate de inegalitatea cotizaţiilor - dosar

„Ne bucurăm să venim în ajutorul copiilor care se străduiesc acum să recupereze cât mai mult din informațiile școlare rămase nepredate, în condiții neobișnuite și aflați sub o puternică presiune psihică determinată de epidemia coronavirusului, cu atât mai mult cu cât ei se confruntă și cu mari probleme sociale sau familiale. Ne dorim ca acest ajutor concret să fie un semn de solidaritate față de greutățile prin care copiii trec și de apreciere a efortului pe care ei îl fac”, a declarat Daniela Truța, director executiv al Asociației „Filantropia Ortodoxă Alba”.

În județul Alba, proiectul este coordonat de Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, organizație nonguvernamentală de utilitate publică, ce funcționează cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

Asociația este model de bune practici în activitatea socială și educațională, având peste o mie de copii beneficiari ocrotiți în case de tip familial, centre de zi, centre educaționale și de prevenire a abandonului școlar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.