A apărut prima fisură între ALDE și PSD! Co-preşedintele organizaţiei Alba a ALDE, Gheorghe Feneşer, exclus din partid alături de alţi doi membri după ce l-au votat marţi pe liberalul Ion Dumitrel pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Alba, a declarat, pentru AGERPRES, că a făcut acest lucru pentru că social-democraţii nu şi-ar fi respectat în judeţ înţelegerea avută, respectiv aceea de a susţine ca viceprimari, acolo unde este posibil, reprezentanţi ai ALDE.
Potrivit unui comunicat transmis de către ALDE, conducerea alianţei a decis marţi excluderea din partid a celor trei consilieri judeţeni ai filialei din Alba, Gheorghe Feneşer, Ioan Uţiu şi Koble Ladislau, care au votat susţinerea candidatului PNL în funcţia de preşedinte al CJ Alba.
'Cei trei consilieri au fost excluşi pentru nerespectarea deciziei conducerii ALDE referitoare la politica de alianţe în teritoriu', se arată în documentul remis presei de Departamentul de comunicare ALDE.
Gheorghe Feneşer, prefect al judeţului până în această primăvară, a declarat că, prin gestul lor, cei trei consilieri au vrut să transmită un avertisment celor de la PSD.
Citește și: Ministrii socialisti germani iau drumul Moscovei
'Noi nu comentăm absolut nimic. Am fost fair play, în condiţiile în care PSD-ul nu şi-a respectat înţelegerea avută cu noi', a spus Feneşer. El a adăugat că social-democraţii nu au fost de acord să susţină consilieri ai ALDE pentru funcţia de viceprimar în oraşul Baia de Arieş şi comuna Noşlac. 'Am vrut să arătăm că este un prim avertisment', a susţinut Gheorghe Feneşer, care a depus marţi jurământul de consilier judeţean.
Vechea conducere liberală a CJ Alba - preşedintele Ion Dumitrel şi vicepreşedinţii Alin Cucui şi Florin Roman - a fost realeasă marţi pentru un nou mandat, cei trei fiind votaţi, nu numai de consilierii PNL, care deţin majoritatea, ci şi de consilierii PMP şi ALDE.
Citește și: Se pregătește și ‘MAREA’ remaniere. Care sunt miniștrii pe făraș
'Mulţumesc şi colegilor de la PMP şi ALDE care m-au votat. Vă spun că a fost o surpriză pentru mine acest vot (din partea PMP şi ALDE - n.r.), nu am avut nicio discuţie pentru acest vot, nici pentru mine şi nici pentru vicepreşedinţii aleşi. Ăsta a fost un semn că, până la urmă, dreapta se poate uni în judeţul Alba. Sunt convins că vom colabora bine şi cu consilierii judeţeni ai PSD', a declarat preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, care deţine această funcţie de zece ani.
Liberalul Ion Dumitrel a fost desemnat, prin vot secret, ca preşedinte al CJ Alba de cei 18 liberali prezenţi, un consilier judeţean din partea PNL absentând, dar şi de cei trei consilieri ai ALDE şi doi ai PMP. Contracandidatul său, social-democratul Radu Călin, a primit opt voturi pentru din partea colegilor săi, respectiv 23 contra. Şi de la PSD a lipsit un consilier.
Citește și: Sânii noștri, mesajele tale: Așa își face reclamă cel mai tare site de profil
Vicepreşedintele Alin Cucui a primit acelaşi număr de voturi 'pentru' ca şi Ion Dumitrel. Celălalt vicepreşedinte, Florin Roman, a avut cu un vot 'pentru' mai puţin, respectiv 22.
Citește și: TRIBUL IZOLAT din Amazon de care nimeni nu vrea să se apropie. E PERICOL DE MOARTE
Comentează