Sean 'Diddy' Combs a solicitat eliberarea pe o cauțiune de 50 de milioane de dolari înaintea sentinței

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 30-07-2025 08:46

Actualizat: 30-07-2025 11:46

Article thumbnail

Sursă foto: People

Sean “Diddy” Combs solicită eliberarea din arest pe o cauțiune de 50 de milioane de dolari, susținând că detenția sa la Metropolitan Detention Center din Brooklyn este nejustificată și periculoasă, informează AP News, conform Mediafax.

Producătorul muzical, Sean Combs, cunoscut și ca P. Diddy a cerut, marți, unui judecător federal să îl elibereze pe cauțiune până la pronunțarea sentinței, programată în luna octombrie. Solicitarea vine după ce, la începutul lunii iulie, a fost găsit nevinovat pentru acuzațiile cele mai severe, printre care conspirație pentru trafic de persoane și crimă organizată, acuzații care ar fi putut duce la închisoare pe viață.

Avocatul lui Combs, Marc Agnifilo, a susținut că reținerea clientului său este nefondată și periculoasă, subliniind că alte persoane condamnate pentru fapte similare de prostituție au fost eliberate înainte de sentință.

Procurorii federali s-au opus anterior unei eliberări pe cauțiune, invocând riscul ca artistul să fugă din țară.

Dacă va fi condamnat pentru cele două capete de acuzare legate de transportul în scop de prostituție, Combs ar putea primi până la 10 ani de închisoare.

În prezent, Combs se află în Centru de Detenție Metropolitan din Brooklyn, închisoare federală unde au fost închise și alte personaje notorii, precum R. Kelly sau Ghislaine Maxwell.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri