Pilotul german Sebastian Vettel, de patru ori campion mondial de Formula 1, a declarat joi că schimbările climatice l-au făcut să-şi pună întrebări în legătură cu prezenţa sa în acest sport, transmite Reuters, citat de Agerpres.
La BBC Question Time, o emisiune de televiziune la care sunt invitaţi politicieni şi celebrităţi, germanul a fost întrebat dacă poziţia sa faţă de mediu a făcut din el un ipocrit, ţinând cont că participă la un sport care consumă mult combustibil.
"Da, da, şi aveţi dreptate când râdeţi. Sunt întrebări pe care mi le pun în fiecare zi şi nu sunt un sfânt", a afirmat pilotul de 34 de ani, tatăl a trei copii.
"Unele lucruri le pot controla, altele nu. Este pasiunea mea să conduc o maşină, iubesc asta şi sunt încântat de fiecare dată când intru în maşină. Când cobor din maşină, bineînţeles că şi eu mă gândesc 'E asta ceva ce ar trebui să facem, să călătorim prin lume, să risipim resurse?'", a adăugat Vettel.
Înainte de Marele Premiu de la Miami din weekendul trecut, pilotul echipei Aston Martin a purtat un tricou cu sloganul "Miami 2060 - primul Grand Prix sub apă - Acţionaţi acum sau înotaţi mai târziu", pentru a evidenţia efectele schimbărilor climatice.
El a exprimat de asemenea opinii tranşante despre mediul înconjurător şi energia regenerabilă, precum şi în legătură cu problemele legate de drepturile omului şi LGBTQ+.
Vettel a spus că Formula 1, care face eforturi mari pentru sustenabilitate, a jucat de asemenea un rol social important ca divertisment.
"Sunt lucruri pe care le fac pentru că simt că le pot face mai bine. Trebuie să iau de fiecare dată un avion? Nu, nu când pot să iau maşina", a adăugat pilotul, al cărui contract cu echipa sa expiră la sfârşitul anului.
Formula 1 îşi propune să ajungă la zero emisii de carbon din 2030, cu 100% combustibili durabili începând din 2026 când va fi introdus un nou motor.
Vettel a exprimat, de asemenea, opinii despre Brexit, războiul din Ucraina, aderarea Finlandei la NATO, dependenţa energetică şi implicarea premierului britanic Boris Johnson în scandalul "partygate".
Sebastian Vettel, de patru ori campion mondial, a declarat că schimbările climatice l-au făcut să-şi pună întrebări în legătură cu prezenţa sa în F1
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

13
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
13

11
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
11

17
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
17

26
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
26

42
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
42

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

57
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
57

70
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
70

60
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
60

30
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
30

51
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
51

5.415
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
5.415
















Comentează