Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretar de stat în MADR, membru ALDE, exclus din partid pentru că a revenit asupra demisiei

breaking news

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Sorin Roşu-Mareş, va fi exclus din partid pentru că a revenit asupra deciziei de a demisiona, luată la sfârşitul lunii august, când formaţiunea politică din care face parte a ieşit de la guvernare, şi a fost numit din nou în funcţie zilele trecute, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, liderul judeţean interimar al ALDE Bistriţa-Năsăud, Ioan Moniţa, potrivit Mediafax.

În opinia lui Moniţa, excluderea din partid a celor care susţin în continuare guvernarea PSD reprezintă o operaţiune de "igienizare". 

"Cu această ocazie, după cum constataţi şi dumneavoastră, are loc şi o igienizare a partidului, în care cei mai slabi de înger cedează - şi îmi pare rău să o spun pentru unii foşti colegi, care nu au înţeles mesajul partidului de la cel mai înalt nivel. (...) Din păcate, nici noi, judeţul Bistriţa-Năsăud, nu am fost feriţi de acest aspect. Până mai ieri colegul nostru, Sorin Roşu-Mareş, a ales să accepte, dacă vreţi, această momeală a doamnei Dăncilă, să continue în funcţia de secretar de stat. Asta este situaţia, asta este decizia dânsului. Am avut o discuţie personală cu dânsul înainte şi l-am rugat frumos, dacă tot are de gând să o facă, să nu pună partidul într-o situaţie delicată, putea foarte bine să îşi dea demisia din partid, dar el a spus că aşteaptă să vadă ce decide partidul. Păi oare ce putea să decidă partidul?", a afirmat preşedintele interimar al ALDE Bistriţa-Năsăud. 

Potrivit acestuia, decizia de radiere a lui Sorin Roşu-Mareş din ALDE va fi luată luni, la nivel central, urmând să fie comunicată filialei judeţene.

Citește și: Alice Iacobescu, SCOASĂ de pe post la o zi după interviul dat Paginademedia: A venit ca o surpriză - ultimul meu jurnal la Digi24 nu va fi pentru că a fost

Moniţa a adăugat că a vorbit cu primarii, viceprimarii şi consilierii locali ai ALDE din judeţ şi că niciunul nu şi-a manifestat dorinţa de a părăsi partidul. 

În acelaşi timp, Ioan Moniţa recunoaşte că relaţia ALDE cu PSD la nivel judeţean este una bună, în ciuda neînţelegerilor de la nivel central, şi chiar i-a mulţumit liderului judeţean al social-democraţilor, Radu Moldovan, care conduce şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, pentru colaborarea trecută şi prezentă. 

"Noi trebuie să recunoaştem că la nivel de judeţ Bistriţa-Năsăud nu am avut o relaţie rea şi chiar avem o relaţie bună cu PSD. Este o relaţie bună prin prisma faptului că domnul preşedinte Radu Moldovan este oarecum atipic pentru PSD, este excepţia care confirmă regula, să spunem, din PSD, şi dânsul a înţeles modul în care se face administraţie într-un judeţ. Chiar îi mulţumesc public pe această cale, nu numai în numele meu ca preşedinte al ALDE, ci aş putea să îi mulţumesc şi din postura de secretar al Asociaţiei comunelor din România, filiala Bistriţa-Năsăud, pentru că nu cred că vreun coleg primar de la PNL sau UDMR se poate plânge de o relaţie proastă cu domnul preşedinte Moldovan", a mai declarat Moniţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.