Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretar de Stat în Ministerul de Finanțe recidivează

Cred ca multă lume nu a uitat declarația domnului Gabriel Biriș din luna decembrie 2015 și anume că „toate persoanele, indiferent dacă obțin venituri sau nu, trebuie să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de sănătate”. Motivația domnului Gabriel Biriș se bază pe principiul „dacă trăiești, trebuie să plătești” deși în materie fiscală impozitele se stabilesc în funcție de veniturile obținute sau de creșterea averii contribuabilului. Deși a susținut că a fost înțeles greșit și că este de acord ca persoanele care nu obțin venituri să nu plătească contribuții sociale de sănătate, nici până în ziua de astăzi nu a făcut o propunere de modificare a Codului Fiscal.

Același domn Gabriel Biriș nu a fost atât de grijuliu cu încasările bugetare, atunci când a propus limitarea plafonului de impozitare la 5 salarii medii brute pe economie pentru calculul contribuțiilor sociale de sănătate. Din păcate zilele trecute domnul Gabriel Biriș în calitate de Secretar de Stat în Ministerul de Finanțe a făcut din nou unele declarații care ne pun pe gânduri. A criticat ANAF că în momentul de față este prea exigent în combaterea evaziunii fiscale, apoi a susținut că în perioada trecută ANAF a făcut „joc de glezne” atunci când a fost vorba de combaterea evaziunii fiscale.

Sunt convins că această ultimă declarație a domnului Gabriel Biriș a stârnit nemulțumiri atât în rândul celor peste 26.000 de funcționari din ANAF, dar și în rândul acelor contribuabili afectați de evaziunea fiscală. Dacă ANAF a făcut joc de glezne în combaterea evaziunii fiscale în anii precedenți ne punem întrebarea de ce domnul Gabriel Biriș în calitate de expert fiscal a decis să își înființeze firme în paradisuri fiscale? Mai mult, în urma  încasărilor bugetare realizate de ANAF, Romania și-a redus considerabil deficitul bugetat de la peste 9% în anul 2009 la 2,95 % în anul 2012, ieșind din procedura de deficit excesiv.

Îi recomand domnului Gabriel Biriș să renunțe la calitatea de analist financiar și să respecte fișa postului pe care a fost numit în cadrul Ministerului de Finanțe. De exemplu în anul 2010 când am fost numit Ministru de Finanțe primul lucru pe care l-am făcut a fost înlocuirea impozitului forfetar introdus în anul 2009 cu impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, lucru solicitat de mediul de afaceri. Aș vrea să văd în zilele următoare că domnul Biriș, în calitate de Secretat de Stat responsabil cu politica fiscală, vine în mod concret cu propuneri de modificări a legislației fiscale pentru a îmbunătăți relațiile dintre mediul de afaceri și  organele fiscale.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.