Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretar de stat MMACA: 'Integrarea României în structurile OCDE va aduce o contribuţie valoroasă acestei structuri'

www.plandeafaceri.ro
IMM

Suntem încredinţaţi că integrarea României în structurile Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) va aduce o contribuţie valoroasă acestei structuri, a declarat, miercuri, Paula Pîrvănescu, secretar de stat în Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), potrivit agerpres.ro.

Aceasta a avut o întrevedere cu reprezentanţi ai OCDE, a cărei principală temă a fost aderarea României la această organizaţie, ca membru cu drepturi depline, informează ministerul de resort într-un comunicat.

Oficialii OCDE se află la Bucureşti pentru a face o evaluare a impactului reformelor structurale asupra productivităţii şi competitivităţii economiei româneşti.

Secretarul de stat Paula Pîrvănescu a reiterat, cu acest prilej, angajamentul ferm al României de a deveni ţară membră OCDE.

Citește și: Preşedintele Klaus Iohannis propune modificarea legii electorale:Autorităţile trebuie să ia măsurile necesare

"Suntem încredinţaţi că integrarea ţării noastre va aduce o contribuţie valoroasă acestei structuri. Priorităţile OCDE privind promovarea reformelor structurale sunt în deplină concordanţă cu interesele României", a spus oficialul român, care a amintit, totodată, că România cooperează deja cu organizaţia în cadrul mai multor grupuri de lucru pe întreprinderi mici şi mijlocii şi antreprenoriat.

Totodată, oficialii OCDE şi reprezentanţii MMACA au discutat despre importanţa corelării politicilor guvernamentale cu realităţile economice, în vederea îmbunătăţirii climatului investiţional şi a obţinerii unei dezvoltări durabile, bazate pe productivitatea şi competitivitatea companiilor româneşti.

În context, Paula Pîrvănescu a prezentat reprezentanţilor OCDE demersurile Ministerului pentru Mediul de Afaceri de susţinere a creşterii economice prin stimularea dezvoltării mediului de afaceri, atât prin programele de susţinere a IMM-urilor (Programul de internaţionalizare, programul Start-Up Nation, programul de microindustrializare), cât şi prin diferite alte structuri de suport al afacerilor, ca incubatoarele şi acceleratoarele de afaceri, clusterele inovative, centrele de inovare, parcurile industriale şi tehnologice. Legea prevenirii, legea privind parteneriatul public-privat, legea incubatoarelor au fost, la rândul lor, supuse atenţiei delegaţiei Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Citește și: A ieșit la iveală! Cât de sănătoase sunt roșiile din „Programul Tomata“

Menţinerea trendului ascendent al investiţiilor străine rămâne, de asemenea, o prioritate a Executivului român, secretarul de stat Pîrvănescu informând, cu acest prilej, asupra obiectivului de promovare a proiectelor româneşti de investiţii strategice în parteneriat public-privat selectate de Guvernul român.

Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic al politicii externe române, inclus în actualul program de guvernare. România şi-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exerciţiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012 şi a reînnoit-o în 2016 şi 2017.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.