DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Secretarul de stat american declară că nu va prezenta niciun fel de răspuns în scris la cererile ruse la întâlnirea sa cu Lavrov

Business Standard
Antony Blinken

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat miercuri, la Kiev, unde efectuează o vizită fulger, că nu va prezenta niciun fel de răspuns în scris privind garanţiile de securitate cerute de Rusia, la întrevederea cu omologul său rus Serghei Lavrov, cu care urmează să se întâlnească vineri la Geneva pentru a aborda criza ucraineană, chiar dacă Moscova doreşte unul cât mai curând, relatează AFP şi EFE.

Rusia a prezentat Statelor Unite aceste cereri extrem de detaliat după ce a comasat zeci de mii de soldaţi şi echipamente în apropiere de frontiera cu Ucraina, cerând în special ca NATO să renunţe la extinderea spre Est şi la activităţi militare pe teritoriul ţărilor primite în Alianţă după 1997, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Diplomat rus: 'Vine un moment al adevărului când Vestul fie acceptă propunerile noastre, fie vor fi găsite alte căi de asigurare a securităţii Rusiei'

'Nu voi prezenta niciun document în acest moment ministrului de externe (rus Serghei) Lavrov. Trebuie să vedem unde ne situăm şi dacă mai rămân oportunităţi diplomatice', a declarat Blinken, afirmând că 'o continuare a dialogului' este 'de departe calea preferabilă'.

Secretarul de stat american a subliniat că anumite cereri ruseşti sunt 'în mod clar, absolut, sortite eşecului', precum angajamentul ca NATO să nu se extindă niciodată în Ucraina.

Citește și: Criză la frontiera dintre Ucraina şi Rusia: Secretarul de stat al SUA a ajuns la Kiev pentru discuții cu Zelenski și ministrul de externe

În loc de contrapropuneri la discuţiile de săptămâna trecută, 'noi ne-am exprimat preocupările cu privire la provocările prezentate de Rusia la adresa securităţii spaţiului european', a adăugat diplomatul american.

În cadrul discuţiilor de săptămâna trecută de la Geneva (Elveţia), Washingtonul a propus Moscovei să lucreze împreună la dosarul privind controlul armelor.

Citește și: Ministrul ucrainean de externe către UE: 'Costul descurajării Rusiei, mai mic decât cel pentru oprirea unui război'

'Am vorbit despre domenii în care, în mod clar, dacă există voinţă, am putea progresa pe o bază reciprocă pentru a îmbunătăţi siguranţa tuturor', a spus Antony Blinken.

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat miercuri că Rusia poate să-şi revizuiască formularea revocării promisiunii făcute Ucrainei şi Georgiei la Summitul NATO de la Bucureşti că vor deveni într-o zi membre ale Alianţei, dacă SUA îşi iau angajamentul în scris de a nu vota vreodată pentru aderarea Ucrainei şi a altor ţări în Alianţa Nord-Atlantică, a relatat TASS.

'Moscova a căutat sistematic să slăbească instituţiile democratice din Ucraina şi să divizeze societatea ucraineană, recurgând la toate mijloacele, de la ingerinţă electorală şi dezinformare la atacuri cibernetice', a declarat miercuri Antony Blinken într-o conferinţă de presă comună la Kiev cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, potrivit dpa.

Citește și: Negociatorul-șef al Moscovei: 'Nu există riscul unui război pe scară largă în Europa'

Blinken a subliniat că, prin această vizită, a dorit să reafirme 'sprijinul neclintit' al SUA pentru Ucraina, într-un moment în care 'securitatea ţării, prosperitatea, democraţia sa, dreptul său fundamental de a exista ca naţiune suverană şi independentă se confruntă cu o provocare fără precedent din partea Rusiei'.

La rândul său, şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a dat asigurări că Ucraina nu plănuieşte 'niciun fel de ofensivă' împotriva separatiştilor proruşi din Donbas, exprimându-şi totodată speranţa într-un comportament 'mai puţin agresiv' al Moscovei după viitoarele discuţii ruso-americane de vineri în vederea dezamorsării crizei legate de Ucraina, relatează AFP.

'Ucraina nu prevede niciun fel de operaţiune ofensivă' împotriva miliţiilor separatiste, sprijinite de Moscova, a insistat Dmitro Kuleba, adăugând că 'acest conflict (din Donbas) nu are decât o soluţie politică'.

'Este foarte important ca aceste negocieri să reuşească' şi să ducă la un 'comportament mai puţin agresiv şi mai constructiv al Rusiei', a opinat el, referindu-se la întâlnirea Blinken-Lavrov de vineri.

Ucraina se aşteaptă ca SUA şi UE să finalizeze 'un puternic pachet de sancţiuni' împotriva Rusiei, acuzată de pregătirea unei invazii împotriva vecinului său ucrainean, a mai afirmat Dmitro Kuleba, potrivit căruia conflictul din Donbas va fi rezolvat atunci când 'toţi soldaţii ruşi vor pleca de pe teritoriul regiunilor Doneţk şi Lugansk, precum şi din Crimeea', potrivit Ukrinform. Moscova a negat permanent că militari ruşi s-ar afla în Donbas.

Rusia neagă de asemenea şi orice fel de plan de invadare a Ucrainei, dar Kremlinul condiţionează detensionarea situaţiei de oferirea unor garanţii de securitate de către Occident, în special ca NATO să nu se extindă în Ucraina.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.