Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretarul de stat care ameninţa judecătorii, încă 30 de zile după gratii

gratiere condamnare inchisoare arest

Ovidiu Puţura, fost secretar de stat la Ministerul Justiţiei în mai multe Guverne Ponta, rămâne încă 30 de zile după gratii. Acesta a fost arestat pe 21 ianuarie, printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, pentru luare de mită şi trafic de influenţă. La expirarea arestului preventiv, instanţa a decis că Puţura trebuie să rămână încă 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia a fost menţinută sâmbătă de judecătorii Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Vezi şi: HALUCINANT Stenograme din dosarul celui care putea ajunge ministrul Justiției: O calc cu mașina

"În noiembrie 2014, Ovidiu Puțura i-a promis unei judecătoare că, din funcția pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiție sau printr-un funcționar de legătură ce îi poate influența pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel încât o persoană din familia judecătoarei să promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia", susțin procurorii DNA.

În schimbul intervenției promise, Puțura i-a solicitat judecătoarei să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care era implicată soția sa, Alina Puțura, și care avea ca obiect o revendicare imobiliară, finalizat ulterior cu admiterea acțiunii acesteia și obligarea recunoașterii dreptului de proprietate asupra unei porțiuni de teren în suprafață de 916 mp.

Urmare a influenței exercitate de Puțura, completul a dat o soluție favorabilă soției sale.

De asemenea, în perioada 2013-2014, Ovidiu Puțura a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, cheltuieli aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare și suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obținerii unei hotărâri favorabile.

Puțura a activat ca judecător la Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar până la arestare a fost director la Direcția contencios din Ministerul Justiției, detașare care a încetat prin decizia CSM, la solicitarea ministerului.

Vezi şi: Combinaţiile penale ale unui fost posibil ministru al Justiţiei

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.