Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretarul de stat Liviu Rogojinaru: A început plata granturilor acordate de stat IMM-urilor afectate de pandemie

Unimedia
Granturi

Liviu Rogojinaru, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a declarat, vineri, la Brăila, că a început plata granturilor acordate de stat IMM-urilor afectate de pandemia de coronavirus, potrivit Agerpres.

"A început plata granturilor acordate de stat IMM-urilor afectate de pandemie. Prin acest program, IMM-urile care nu aveau angajaţi la finalul lui 2019 primesc câte 2.000 de euro, dacă au fost afectate de criza sanitară. Avem aprobate 22.000 de dosare, din cele 29.000 depuse, iar banii au ajuns deja în bănci şi vor intra în conturile firmelor. Până la finalul anului, se vor face toate plăţile şi ne gândim deja să mai deschidem încă un program similar, pentru cei care nu au fost eligibili, dar au resimţit efectele pandemiei", a declarat Rogojinaru.

Liviu Rogojinaru a precizat că mai are o veste bună şi anume că "granturile pentru capitalul de lucru acordate tot IMM-urilor au început să fie plătite către cele 17.860 de firme care s-au înscris în al doilea program şi sunt eligibile, banii pot fi folosiţi pentru plata taxelor, a furnizorilor, a chiriilor sau pentru investiţii".

Citește și: Medicul Adrian Marinescu: ‘Pas cu pas vor fi luate măsuri. Vom vedea că din ce în ce mai multe zone, le vom avea în varianta de lockdown’

Secretarul de stat a mai anunţat că şi cel de-al treilea program de sprijin pentru IMM-uri, care este dedicat exclusiv investiţiilor, se află într-o fază avansată de implementare.

"În total, prin cele trei programe derulate prin Ministerul Economiei, o firmă poate accesa până la 250.000 de euro, fonduri nerambursabile", a precizat Liviu Rogojinaru.

Referindu-se la veştile bune date de secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, a spus că "asta înseamnă o susţinere reală a mediului de afaceri şi a economiei româneşti, aşa cum o înţelegem noi, liberalii".

"IMM-urile vor avea la dispoziţie şi alte oportunităţi, peste 1,5 miliarde de euro vor fi la dispoziţia lor, în perioada următoare, pentru susţinerea activităţii sau pentru dezvoltarea de noi afaceri. Şi vă rog să ţineţi cont că vorbim despre sume nerambursabile, despre bani europeni atraşi, care intră efectiv în economia reală, bani care ajută la menţinerea locurilor de muncă sau la crearea unora noi. În judeţul Brăila orice iniţiativă antreprenorială trebuie susţinută şi încurajată", a declarat Cătălin Boboc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.