Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretele Vaticanului: Un raport controversat prezinta detalii socante despre cardinali

vatican
Aceste fapte catalogate subumane de învățăturile bisericești au contribuit definitiv la decizia luată de Papa Benedict al XVI-lea atunci când și-a depus demisia de onoare. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a refuzat să comenteze anumite pasaje din acest raport secret, descoperit de jurnaliștii de la publicația La Republica, care îi incriminează de comportamente homosexuale ieșite din comun pe o parte din preoții Vaticanului. Potrivit publicației italiene, raportul cuprinde peste 300 de pagini, în care sunt consemnate fapte greu de imaginat săvârșite de cei mai mulți dintre preoții catolici. Aceștia sunt acuzați că au încălcat cu precădere două din cele zece porunci. Porunca a șaptea în concepția catolică susține „Să nu fii desfrânat” și este interpretată și în sensul să nu întreții relații homosexuale, iar cea de-a opta îi învaţă pe credincioși să nu fure. În acest fel, misteriosul raport se învârte între acuzațiile de furt, cât și de homosexualitate de care cei mai mulți cardinali de la Vatican sunt acuzați. Acest comportament nu este demn de un preot, chiar dacă Vaticanul nu condamnă homosexualitatea, nici nu o acceptă mai ales când vine vorba despre reprezentanții lui Dumnezeu. Este împotriva firii umane, fapt pentru care încălcarea celei de-a șaptea porunci este un fapt degradant din toate punctele de vedere. antena3.ro  

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.